În ziua de vineri 19 februarie 2016 la orele 13 jandarmul Beja Marcel din cadrul Detașamentului de Jandarmi mobil de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași era liber. Era mai precis la o cafea la Clubul Motoroc 31 pe strada Panduri în Cartierul Mircea Vodă. Un prieten i-a spus că a văzut pe geam 4 infractori care trăgeau de o ușă, de la un imobil de vizavi – folosind ranga.
Prietenii motocicliști ai jandarmului Beja nu au intervenit, iar acesta a acționat singur întrucât colegii anunțați de el se aflau departe de fața locului și s-ar fi pierdut momentul operativ, infractorii putând să scape neprinși.
A sărit gardul supravegheat de prieteni, a intrat pe geamul pe care intraseră cei 4 infractori și a reușit să prindă să imobilizeze 2 dintre aceștia. La sosirea grupei operative condusă de colegul jandarmului, căpitan Blebea Dănuț cei 2 infractori au recunoscut că au spart anterior și o casă alăturată în aceeași zi plus alte 2 case înainte cu 2 nopți. Au indicat unde au ascuns bunurile ce au fost recuperate apoi de jandarmi – pentru a fi predate persoanelor vătămate. Era vorba de aparatură electronică provenind din firme și locuințe nesupravegheate despre care infractorii aveau date și informații pentru a opera nestinghereriți. Cazul a fost preluat de către Poliția Călărași iar gruparea de infractori a fost destructurată, infractorii stau bine mersi acum în celule la subsolul IPJ Călărași și nu în casele ori firmele călărășenilor.
Despre jandarmul Beja Marcel nu se pot scrie multe…El este un jandarm normal, un om simplu care nu poate ierta pe infractori. A dat dovadă de sânge rece ca în majoritatea misiunilor la care participă cu colegii săi. De menționat că Beja Marcel a participat la misiunile Internaționale organizate de Jandarmeria Română în Kosovo.
Împreună cu colegii săi jandarmii de la I.J.J. Călărași el transmite infractorilor: Evitați-ne… De noi nu scăpați.
Realitatea din Călărași
Bravo. Trebuie facuti cat mai cunoscuti. Prea mult se vorbeste despre partea negativa. Ar fi necesar sa se vorbeasca despre ceea ce fac bine acesti oameni care sunt mereu cu viata lor in prumejdie .
Vă asigurăm doamnă că toți oamenii utili Comunității călărășene vor fi tratați cu respect și prezentați corect cititorilor. Mulțumim pt apreciere, numai bine!
Flicitari si succes in continuare,avem nevoie de astfel de oameni pt a ne simti mai siguri
Poate nu a realizat, însă și-a riscat foarte mult viața.
La asta te-ai gândit, domnule jandarm?
Dacă te aștepta un cuțit în piept de la unul din infractori, îți rămâneau copilașii orfani de tată?
În afară de patriotismul care mai există în voi, credeți că mai merită riscul pentru un salariu DE MIZERIE???
Aveți grijă, căci nu treceau 2 zile și erați uitați…
RESPECT!
Să fiu sincer, îl prefer pe un jandarm d-ăsta decât pe dobitocul ăla care a asistat pasiv cum o huidumă cu creierul cât nuca doboară la pământ, dintr-un pumn, o fată de 50 de kg. E vorba de cazul salvamontistei din Gorj.
Salariu mic, salariu mare, fiecare om are o îndatorire, nu te obligă nimeni să te faci jandarm, sau profesor, sau nu mai știu ce dacă nu-ți place salariul. O fi salariul mic, dar pe de altă parte se iese la pensie mult mai devreme decât un „civil” și pe parcursul carierei primesc sporuri de haine, hrană etc. la care un „civil” nu poate decât să viseze. Deci hai să nu le plângem de milă și să-i rugăm să-și facă datoria, așa cum și-o face acest brav jandarm de care e vorba aici și care merită toate felicitările și recunoștința comunității.
Dragă Civilule,
Ştiu că ai fi vrut să fii ca mine şi, pentru că nu ai putut, acum, sau la pensie, vrei să fiu eu ca tine. Însă, nu se poate, pentru că noi am fost şi suntem diferiţi, aşa cum doi fraţi sunt diferiţi, chiar dacă au fost făcuţi de aceiaşi mamă şi din acelaşi tată şi chiar dacă se iubesc unul pe altul, ca fraţii.
Când am ales cariera militară, ştiam că voi avea parte atât de casă şi masă gratuite, cât şi de şcoală de cea mai bună calitate posibilă. La fel, ştiai şi tu acelaşi lucru. Faptul că nu ai venit să fii coleg cu mine de bancă înseamnă fie că nu ai vrut, în sensul că nu ţi-au trebuit nici gratuităţile şi nici învăţătura oferite de Armată, fie că nu ai putut, în sensul că nu ai avut meritele necesare pentru admitere. În niciuna dintre aceste două situaţii, nu ai însă cum să te compari cu mine şi să zici că am fost egali vreun moment. Dacă tu ai ales să mergi la un liceu mai bun şi să te pregăteşti pentru o viaţă mai îndestulată decât îmi promitea mie milităria, cinste ţie! Dacă ai rămas mai modest decât mine, asta este! Nu ai de ce să fii invidios. Nu ai putut mai mult. Cum spuneam când am ales să merg la o şcoală militară, ştiam că voi primi casă şi masă gratuite, dar şi o mică soldă, alături de instruirea necesară formării mele ca şi cadru militar. Mai ştiam că, pentru a avea studii superioare, va trebui să muncesc mai mult, să cresc în ierarhia militară şi să îndeplinesc anumite condiţii profesionale care să mă califice pentru a studia în învăţământul militar. Şi mai ştiam că prima mea soldă va fi mai mare decât salariul mediu pe economie. La fel ştiai şi tu. Dacă ai ales să nu fii coleg cu mine de pluton în şcoala militară, să facem împreună instrucţie de dimineaţa până seara iar, uneori, şi noaptea, şi să învăţăm meseria armelor la clasă şi „pe teritoriu”, fie nu ai vrut, fie nu ai putut. Dacă ai ales să te pregăteşti în facultate sau într-o şcoală civilă care să îţi dea o meserie mai bună decât cea a armelor şi mai bine plătită, atunci cinste ţie! Dacă ai fi vrut să fii plătit ca mine dar nu ai îndeplinit condiţiile de pregătire, pentru că nu ai putut, atunci asta este! Nu ai de ce să fii invidios pe mine că eu am vrut şi am putut. Am făcut şi eu instrucţia soldatului, la vremea mea, în şcoala militară, dar apoi am devenit crescut in grad şi nu mai puteam fi, totodată, şi executant (deşi suntem şi vom fi toată viața). La fel,ştiai şi tu că, dacă nu vei vrea sau nu vei putea să te faci cadru militar, va trebui să faci armata ca soldat (cei care au făcut-o), fiindcă aşa era pe vremea noastră. Deci, indiferent cât de grea sau de uşoară ţi-a fost armata pe care ai făcut-o ca soldat, indiferent dacă ai învăţat din serviciul militar ceva ce ţi-a fost de folos în viaţă sau doar a fost o etapă urâtă şi inutilă din existenţa ta, nu ai de ce să te compari cu mine, pentru că nu am fost egali. Când am jurat să îmi apăr Ţara chiar şi cu preţul vieţii, prin Ţară înţelegându-te şi pe tine, ştiam că bătea războiul la uşă, atât cel Rece, cât şi cel cald din Mediterană sau din Orientul Apropiat. La fel ştiai şi tu, dar nu ai venit lângă mine, să apărăm Ţara împreună, cu preţul vieţii. Ai rămas mai departe civil şi ai contat pe mine să mă ocup de treaba asta. Atunci parcă era bine că nu suntem egali. Şi, parcă, solda mea, ceva mai mare decât salariul mediu pe economie, nu era chiar atât de mare încât să plătească preţul vieţii tale. Pentru că, dacă era, ai fi venit lângă mine. Tot aşa, nu ai fi zis că am o soldă nesimţită atunci când am scos oameni de sub dărâmături, la cutremur, ori de sub ape, la inundaţii, cand zburam la 10.000 de metri in stratosfera, ziua si noaptea sau in largul Marii negre pe aprige furtuni, pe tanc, pe afetul tunului sau te radiai de la emisiile de Kw … De altfel, nu am auzit pe nimeni să zică despre militari că au solde nesimţite. Pentru că nu este nici pe departe adevărat, atâta vreme cât este nevoie de ei în societate şi ceea ce fac ei nu este la îndemâna oricui, fie că nu vor, fie că nu pot alţii să facă ce fac ei, militarii. Cât despre pensionari, dragă civilule, când eu, nu îţi mai sunt de folos, când am ieşit „la pensie”, se schimbă treaba! De pensionari, nu mai ai nevoie, nu-i aşa? Şi, parcă, plăteşti prea degeaba o pensie nesimţită. Şi, în plus, ţi se pare că unii trăiesc cam mult după ce au ieşit la pensie, la o vârstă mult prea fragedă. Dacă eşti cinstit cu tine însuţi şi dacă ţi-a mai rămas un pic de ruşine din aia ancestrală, din care este alcătuit mortarul construcţiei societăţii româneşti, atunci poate te opreşti o clipă şi asupra acestui adevăr, că noi doi nu am fost, nu suntem şi nu vom putea fi niciodată egali, nici ca membri ai societăţii, nici ca pensionari. Cu cele mai bune gânduri, UN MILITAR ROMÂN.
Stimabile, te oftici degeaba pe mine. Nu înțeleg de unde ai scos prostia asta, că aș fi zis că voi, militarii, aveți „soldă nesimțită”. Comentariul meu era un răspuns la domnul de deasupra, care sugera că solda voastră e așa de mică încât nu merită să îți pui pielea la bătaie și să-ți faci datoria.
Mi-ai făcut o poliloghie cât drumul de la Călărași la Satu Mare, dar ia să-mi răspunzi la următoarea întrebare: dacă și eu, ca și civil, m-aș plânge că veniturile mele sunt atât de mici, încât nu merită să-mi plătesc impozitele la stat, voi, militarii, de unde vă mai luați leafa?
Fiecare meserie are avantajele și dezavantajele ei, nu înțeleg de ce te simți agresat de comentariul meu. Dacă ți-ai ales o meserie, fă-o cu plăcere sau schimb-o dacă nu-ți place! Dar nu-i pune în pericol pe cei din jur – cum pare să sugereze comentatorul de mai sus – pentru că nu-ți convine leafa!
Ce-ar fi ca eu să lucrez ca mecanic auto și întrucât sunt nemulțumit de leafă să nu-ți repar frânele la mașină, uite așa, că n-am chef? Ar fi corect sau ai fi mulțumit? Nu cred! Despre asta e vorba.
Bravo si ma plec in fata acestui suflet curajos coboritor din istorie, din Bucegi; Cartea, daca nu-ti da si INIMA,poti s-o pui in biblioteca! Cinste lui! Cu drag si plecaciune, 76 ani, inginer structurist, ofiter rezerva ac
Nu contează că ai sau nu armată când ești civil nu ești jandarm, mai sus este un om care și-a făcut datoria de om, reclamă inutilă jandarmeriei, el a dat un exemplu pozitiv celor din jur, toți puteți să-l urmați, nu zice nimeni să prinzi infractori, încearcă să fi mai bun cu cei din jur sau cei pe care îi întâlnești, un simplu zâmbet pe stradă, în autobuz, poate schimba un om dintr-o zi urâtă care a avut-o într-una mai bună,cât despre solde și bani de haine,nu acoperă nici 40 % din necesarul unui militar,stresul zilnic la care este supus un militar care are cel puțin 5 șefi,care în general sunt rai și complică și mai tare situația, sunt și excepții, anual mor militari de cancer, infarct, stop cardiac sau capătă boli cronice din cauza serviciului.
Banii de haine nu ajung pentru ca hainele sunt scumpe și foarte proaste .
Gândiți-vă înainte să puneți o eticheta cuiva, nu cunoașteți în primul rând persoana, nu știți prin ce a trecut să ajungă unde este, nu cunoașteți probleme lui de familie.
Care este diferența dintre un militar și un civil care face o faptă socială bună, nici una, toți avem
Nu contează că ai sau nu armată când ești civil nu ești jandarm, mai sus este un om care și-a făcut datoria de om, reclamă inutilă jandarmeriei, el a dat un exemplu pozitiv celor din jur, toți puteți să-l urmați, nu zice nimeni să prinzi infractori, încearcă să fi mai bun cu cei din jur sau cei pe care îi întâlnești, un simplu zâmbet pe stradă, în autobuz, poate schimba un om dintr-o zi urâtă care a avut-o într-una mai bună,cât despre solde și bani de haine,nu acoperă nici 40 % din necesarul unui militar,stresul zilnic la care este supus un militar care are cel puțin 5 șefi,care în general sunt rai și complică și mai tare situația, sunt și excepții, anual mor militari de cancer, infarct, stop cardiac sau capătă boli cronice din cauza serviciului.
Banii de haine nu ajung pentru ca hainele sunt scumpe și foarte proaste .
Gândiți-vă înainte să puneți o eticheta cuiva, nu cunoașteți în primul rând persoana, nu știți prin ce a trecut să ajungă unde este, nu cunoașteți probleme lui de familie.
Care este diferența dintre un militar și un civil care face o faptă socială bună, nici una, toți avem datoria să ne ajutam semenii nu să arătăm cu degetul și să așteptăm pe alții săi ajute pe cei de lângă noi, vă doresc la toți sănătate și pace în suflet.