CALITATEA UMANĂ ŞI PARTIDELE
În epoca postdecembristă, electoratul a fost solicitat chiar de către sute de partide mai mari şi mai mici. Unele au avut o priză/audiență mai mare, altele mai mică, dar nu putem spune că oamenii cu probitate morală, competenți, capabili să lupte pentru interesul cetățeanului s-au regăsit în vreun monopol de partid.
Istoria postcomunistă este cunoscută, liderii politici aleși – de asemenea, dar, în cele ce urmează, am să vă prezint un aspect/o situație prin care am trecut chiar eu.
In urmă cu cca. cinci ani (tot cinci, deh!), am fost solicitat de către un coleg de breaslă să depun o adeziune la partidul domniei sale. Cum împărtășeam aceleaşi convingeri de dreapta, am acceptat, am completat formularul, l-am semnat şi, gata!, m-am şi văzut înscris în acel partid.
La vreo doi ani de la acel eveniment, am fost sunat de către o doamnă, pot să îi spun onestă, care mi-a spus că la organizația de partid au fost găsite niște adeziuni ale unor persoane, documente uitate intr-un sertar şi nesupuse discuției de principiu privind acceptul sau nu în partid al solicitantului. Între acestea… şi adeziunea mea!
Cum persoana care mă solicitase cu adeziunea este mare în acel partid, m-am întrebat cum de e posibil să uite aşa de mine. Fireşte, uitarea e legea memoriei, dar aici nu cred că este vorba de uitare.
Dacă privim atent, în vârful ierarhiei locale/naționale a unor partide, şi-au facut apariția persoane la care competența managerială/profesionala este cel puțin discutabilă. Indivizi dornici să ocupe poziții publice care să le ofere accesul facil la banul public, la satisfacerea intereselor personale sau de grup in dauna intereselor cetățeanului, dau din coate şi, fără scrupule, trag pentru a se perpetua pe funcții, mai ales de decizie. Pentru a rezista acolo, aceste personaje caută să atragă personalități care să susțină, la vedere, ideile generoase ale partidului, dar aceste personalitati trebuie, totuşi, controlate! Cine ştie cum le vine ideea să dorească poziții sau functii şi să creeze probleme parvenitilor care nu vor să coboare de acolo?!
Şi atunci… adeziunea ascunsă în sertar e o strategie! Se creeaza unor persoane agreate, cu o imagine pozitivă recunoscută în societate, impresia de satisfacție, de apreciere a activității lor, acestea transmit mesajul de sustinere pentru partid, parvenitul cocoțat in față culege avantajele acestei susțineri, dar are grijă ca, la o adică, o candidatură “neoportună” să fie eliminată.
Îi transmit individului, beneficiar şi el şi jumătatea lui de pozitii cheie in breaslă grație partidelor in care s-au cocoțat de ani buni, că sunt obişnuit cu sabotajele altora şi că, dacă vreau să o fac, îi pot demonstra că pot ieși in față in pofida tuturor sabotajelor lui.
Aurel Peicu
