Pe 22 aprilie, UNPR-ul iși va lansa canditații pentru alegerile locale
Ca de fiecare dată în ziua de marți , începând cu ora 12, a avut loc conferința de presă a UNPR-ului, prezidată de deputatul călărășean Aurel Niculae. Încă de la începutul conferinței de presă , Aurel Niculae a ținut să precizeze că duminicâ, 27 martie , a avut loc la București Consiliul Național al partidului unde s-a ales noul președinte la nivel central al UNPR in persoana deputatului călărășean Valeriu Steriu , ales cu 389 de voturi în această funție . Aurel Niculae a ținut să precizeze ca e sigur că la alegerile din această vara , partidul din care face parte , va lua 14-15 % din voturile cetățenilor, iar dacă acest prag nu o să se realizeze , va ieși din politică. Același deputat a ținut să ne spună că a a avut la nivel parlamentar două interpelări privind groapa ecologică din Călărași ” că s-a promis că în 50 de luni se va face o groapă de gunoi si au trecut de mult de termenul acordat și nu s-a întâmplat nimic” și „ deschiderea unei porți fluviale a Bucureștiului, prin portul turistic de la Oltenița” . Ca noutate , Niculae a precizat că in data de 22 aprilie va avea loc în sala Centrului Cultural „ Barbu Știrbei”, lansarea tuturor candidaților UNPR locali , începând cu ora 17. La rândul său, vicepreședintele partidului Vasile Gâdea, a ținut să arate faptul că are semnale că noul partid înființat și anume „ALDE ”, a început să coopteze candidații partidului din care face parte . S-a precizat si faptul că doi dintre oamenii vechi si cu funcții importante din PSD au optat pentru UNPR, aceștia și-au dat demisia din partidul din care au plecat. Este vorba de domnii Tudor Dobrescu si Paul Rădulescu. Cu această ocazie, deputatul Niculae a afirmat că “ toți oamenii serioși, răman la noi “. Lidera organizației UNPR-ului si candidata pentru postul de primar al orașului Călărași , doamna Elena Nicolache, a menționat faptul că „ în organizaţia de femei a UNPR-ului , au venit câteva doamne , care nu au mai facut politică ” . La aceasta conferinţă , a mai venit şi liderul partidului de la Olteniţa , Aurel Bîră care a precizat că „ jumătate din organitzaţia PSD-ului din Olteniţa, a venit la UNPR. ” La nivel local, municipiul Olteniţa are aproape 4oo membri cu carnet , iar rivalii lor , cei de la PSD au aproape 900 ” , a mai precizat liderul oltenițean Aurel Bîră.
Eugen Negoiță