Intervenţie la incendiu de locuinţă în municipiul Călărași, pe strada Plevna

 

Un echipaj specializat de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași a acţionat rapid pentru stingerea incendiului cu o autospecială de capacitate medie, timp de aproximativ 10 minute, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul instalației electrice din bucătăria locuinței

În data de 04.04.2016, ora 19.01, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași a fost solicitat să acţioneze pe raza municipiului, pe strada Plevnei, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la bucătăria unei locuinţe, proprietate individuală, aparţinând lui Șerbanei N.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la nivelul bucătăriei locuinţei, existând risc de extindere la celelalte camere și bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul instalației electrice.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călărași s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate medie, acţionând eficient pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 10 minute.
În urma incendiului au ars: elemente de mobilier din bucătăria locuinței, 15 metri pătrați de lambriu, 10 metri pătrați de polistiren, aparatură electrocasnică și materiale textile, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 3.000 de lei.
Din cauza degajării de fum s-au degradat pereții bucătăriei și tavanul unui dormitor.
Există pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 150.000 de lei.
La locul intervenției s-a deplasat și un echipaj de prim ajutor SMURD, fără a interveni însă.

Recomandări ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi
Igienizarea de primăvară poate constitui un real pericol de incendiu, care se poate solda cu pagube materiale însemnate
I.S.U. “Barbu Ştirbei” Călăraşi vine în sprijinul cetăţenilor cu următoarele recomnadări:
Potrivit analizei statistice a incendiilor din ultimii ani, în această perioadă a anului se manifestă o creştere alarmantă a numărului de arderi necontrolate, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor cu vegetaţie uscată, iar în cele mai multe cazuri, focul se extinde la gospodăriile populaţiei sau la păduri, provocând însemnate pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.
Perioada de primăvară se caracterizează prin cel mai mare număr de incendii, aceste evenimente nedorite având loc în special în mediul rural, şi nu de puţine ori pagubele materiale provocate de acestea sunt consistente.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi aduce la cunoştinţă cetăţenilor care deţin sau administrează terenuri agricole, prevederile generale care trebuie să fie respectate la arderea vegetaţiei
Uscate şi a resturilor vegetale, în fapt măsurile minime de prevenire în acest sens sunt următoarele: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi, astfel încât, arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m, desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie – gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 metri faţă de materialele sau substanţele combustibile – lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Pe terenurile în pantă, arderea vegetaţiei uscate se face pornind din partea de sus a pantei. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007.
Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă său persoana desemnată în acest sens.
În zona de siguranţă a liniilor de cale ferată, drumuri, reţele electrice, reţele de telefonie, conducte de transport lichide combustibile şi gaze, clădiri și suprafeţe împădurite, vegetaţia uscată se va curăţa, fiind intrezisă
Utilizarea focului deschis sau arderea vegetației uscate în aceste zone de protecție.
Totodată trebuie menţionat şi faptul că se impune supravegherea permanentă a copiilor pe toată durata arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale.
Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
Atragem atenţia, că în conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, „arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi” sau „amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi” se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plutonier adjutant. Tătăranu Ştefan-Ovidiu

1138 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*