REŢINUŢI DE POLIŢIŞTI PENTRU ŞANTAJ

REŢINUŢI DE POLIŢIŞTI PENTRU ŞANTAJ

  Poliţiştii de investigaţii criminale din Călăraşi au reţinut cinci persoane, care ar fi exercitat constrângeri asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale pentru a-i determina să le remită 7000 de Euro.

  La data de 11 mai 2016, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au prins în flagrant, în zona Chiciu, din apropierea municipiului Călăraşi, cinci bărbaţi care au pretins şi primit o sumă de bani de la administratorul unei unităţi economice.poooooo

  La acţiunea de prindere în flagrant au participat poliţişti de investigaţii criminale, de la poliţia rutieră şi pentru acţiuni speciale din cadrul IPJ Călăraşi.

  M. Marian, de 35 ani, O. Nelu, de 31 ani, M. Titel, de 34 ani, toţi din comuna Săruleşti, I. Nicu, de 38 ani, din comuna Valea Argovei, judeţul Călăraşi, şi S. Iulian, de 39 ani, din Bucureşti, au fost conduşi la sediul IPJ Călăraşi.

  Din cercetările efectuate a rezultat că persoanele bănuite ar fi constrâns victima să le remită bani pentru a permite reprezentanţilor societăţii comerciale să ducă la îndeplinire o serie de lucrări angajate, pe raza localităţii Săruleşti.

  Față de cele cinci persoane bănuite de comiterea infracţiunii de şantaj a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară cu propunerea de arestare preventivă.

  Cercetările vor fi efectuate în continuare pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

  Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

1181 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*