Acţiuni de control efectuate de I.T.M. în urma cărora s-au aplicat amenzi.
5.450.568 de salariati si 803.626 de zilieri în bazele de date ale Inspectiei Muncii la 31 martie 2016
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 3-6 mai 2016, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală 561.600 de lei. Au fost depistate 29 de persoane care lucrau la negru, 7 dintre acestea fiind depistate în judetul Botosani.
În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel national, s-au aplicat amenzi în valoare de 397.100 de lei din care 260.000 de lei pentru muncă la negru. Au fost sancţionaţi 124 de angajatori, 16 pentru muncă fără forme legale si au fost dispuse 771 de măsuri cu termene ferme.
În aceeaşi perioadă, pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă, s-au aplicat 616 sanctiuni contraventionale, dintre care 579 au fost avertismente si amenzi în valoare de 164.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 35 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. La nivel national au fost dispuse 3 opriri de echipamente si nu a fost necesară sistarea activitătii niciunei societăti.
”Reducerea numărului de persoane depistate fără forme legale, faptul că nu am mai fost nevoiti să sistăm activitatea unor firme este pentru noi semnalul că fiecare dintre actorii implicati: lucrători, patronate sau sindicate si-au asumat cu responsabilitate obligatiile legale. La 31 martie 2016, în bazele de date completate de angajatori si aflate la dispozitia Inspectiei Muncii, erau înregistrati cu contracte individuale de muncă 5.450.568 salariati si 803.626 de zilieri în registrele active.
Munca inspectorilor se bazează pe un efort continuu, temeinic de monitorizare a respectării drepturilor si obligatiilor contractuale si, în special, a conditiilor de muncă”. – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.
I.T.M. CĂLĂRAŞI
In saptamana 03 – 06 mai 2016, ITM Calarasi a efectuat controale in urmatoarele domenii de activitate: comert, agricultura, transport.
Rezultatul controalelor:
-
relatii de munca– s-au efectuat 6 controale, au fost sanctionati 6 angajatori, si s-au aplicat amenzi in valoare de 3300 lei.
-
securitate si sanatate in munca – s-au efectuat 5 controale, 5 angajatori au fost sanctionati ,s-a aplicat o amenda in valoare de 4000 lei, au fost dispuse 3 opriri de echipamente. – Razvan Ilie MESESEANU- Inspector Sef.