9 ÎNTREBĂRI PENTRU 9 PRIMARI
Rep. : 1. Cine sunteți dumneavoastră domnule Georgian Adrian Peanciu?
G.A.P. : Sunt cel mai tânăr candidat la funcția de primar al municipiului Călărași și am alături de mine o echipă formată numai din tineri, tineri cu atitudine, cu personalitate, cu o altfel de gândire, cu o altfel de viziune. Împreună suntem forța de care Călărașiul are nevoie.
Rep. : 2. De ce candidați la funcția de primar?
G.A.P. : Pentru că văd zilnic cum este condus și gospodărit orașul nostru de acești indivizi care au tupeul să mai ceară cetățenilor încă un mandat.
Rep. :3. Care credeți că este cea mai mare realizare a administrației actuale?
G.A.P. : Oricât m-aș strădui nu reușesc să identific nici o realizare a actualei administrații. Niciun proiect nu a fost finalizat.
Rep. :4. Care credeți că este cea mai mare nerealizare a administrației actuale?
G.A.P. : Cea mai mare nerealizare a administrației actuale este că s-a ocupat de cu totul altceva decât de administrație.
Rep. :5. Care credeți că este principalul proiect al dumneavoastră?
G.A.P. : Atragerea de investitori străini prin înființarea Parcului Industrial Călărași, adică o investiție care va aduce un plus la bugetul local și care va genera foarte multe locuri de muncă. Astfel tinerii nu vor mai fi nevoiți să plece la muncă în străinătate și vor rămâne acasă alături de familie și de cei dragi.
Rep. :6. Considerați că DNA are ce căuta la Primăria Călărași?
G.A.P. : Consider că pentru asigurarea transparenței în administrația publică locală este oportun un control periodic efectuat de organele abilitate să facă acest lucru.
Rep. :7.Ce transmiteți călărașeniilor dacă veți fi ales primar?
G.A.P. : Le voi mulțumi pentru încrederea acordată și le promit că nu mă voi schimba niciodată.
Rep. :8.Ce transmiteți călărașeniilor dacă nu veți fi ales primar?
G.A.P. : Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și voi încerca să-i conving și pe ceilalți de calitățile mele în perioada următoare.
Rep. :9.De ce v-ar vota călărașenii?
G.A.P. : Sunt cel mai tânar candidat, nu am afaceri cu statul, sunt sprijinit de cea mai tânără echipă de consilieri. Venim la primărie cu entuziasmul și puritatea specifice vârstei.
Vrem, știm și putem face o administrație modernă și transparentă în slujba cetățeanului.
Elena Moise