Poliţiştii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, au desfăşurat, în ziua de 19 mai 2016, în intervalul orar 8:30-11:30, o acţiune cu efective mărite pe raza localităţilor Olteniţa şi Budeşti, din judeţul Călăraşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi reducerea riscului rutier, activităţi menite să conducă la creşterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni.
Au fost verificate 221 de persoane, 153 de vehicule şi 14 unităţi comerciale, fiind aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, din care 60 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 7 sancţiuni au fost aplicate la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 9 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate 20.600 lei.
Totodată a fost constatată şi o infracţiune la regimul circulaţiei, fiind depistat un conducător auto care circula pe drumurile publice având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Reţinut de poliţişti pentru violenţă în familie
Un bărbat din comuna Spanţov, judeţul Călăraşi a fost reţinut 24 de ore de poliţişti, după ce l-a agresat pe fiul său.
Poliţiştii Postului de Poliţie Spanţov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în ziua de 12 mai 2016, V. Vasile, de 54 ani, din localitate, l-a agresat pe fiul său minor.
În cauză poliţiştii au întocmit pe numele bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
V. Vasile a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, cu propunerea de arestare preventivă, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.
Lasă un răspuns