Disperarea are chipul tău
„ De-a lungul timpului, mi-am croit drumul pe care pășesc cu demnitate, ghidat de anumite principii, iar acest lucru este oglindit prin omul de
familie, omul de carieră, omul politic. ” – Marius Dulce.
„ Consider că valorile( respectul, înțelepciunea, bunătatea, prietenia, etc. ) ne fac ceea ce suntem noi, ca oameni, în viața socială, cât și profesională. Respectul este, de exemplu o valoare pe care o consider necesară în absolut toate interacțiunile sociale. Aceasta se arată prin comportament și poate fi simțită de către ceilalți. Fără respect este imposibil să faci să funcționeze și să dureze o relație între oameni. ” , declara candidatul PSD la Primăria Călărași, Marius Dulce, înainte de începerea campaniei electorale.
Ulterior, a încercat să compenseze lipsa de viziune și strategie prin agresivitate și obrăznicie.
Dacă aruncăm o privire la panourile de afișaj, observăm „ respectul, înțelepciunea și bunătatea” celui care nu a fost în stare să gestioneze Comisia de Fond Locativ din cadrul Consiliului Local, iar acum cu tupeu maxim încearcă să convingă electoratul călărășean că el este cel mai potrivit pentru ocuparea fotoliului de primar.
Din surse demne de încredere, se pare că anticipând faptul că va ieși extrem de șifonat din această bătălie electorală, o parte din echipă începe să-l părăsească.
Amatorismul cu care înțelege să-și transmită mesajele, disperarea și agresivitatea de care dă dovadă este total în contradicție cu declarațiile sale și a fost anticipată de noi încă încă din data de 3 aprilie, când jurnalul nostru publica articolul „ Candidatul Marius Dulce și campania electorală pe Facebook”.
În goana după voturi, cu o armată de tineri foarte activi pe platforma Facebook, Marius Dulce are sentimentul că „ a face campanie pe internet” înseamnă să-ți ridiculizezi adversarii politici.
Timp de patru ani nu ai avut nimic de transmis călărășenilor, nu ai făcut o conferință de presă, nu ai depus și nu ai dus la bun sfârșit nici măcar un proiect, iar acum cu nerușinare cerșești voturi din poartă în poartă.
Leonida Jecu
