Dansul călușarilor!
Dansul călușarilor vine din negurile timpului, fiind de origine precreștină. Dansul a fost legat ca origine și de străvechiul cult al Soarelui. Dansul Călușarilor se practică în sudul țării, dar și în Moldova de Rusalii. Cu toate că de Rusalii se sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh, românii i-au asociat acestei sărbători și semnificații magice. De Rusalii se sărbătorea în trecut Rozalia, sărbătoarea trandafirilor.
Călușarii execută un ritual magic, care evoluează în jurul fructului de alun numit “căluș”. În dansul lor magic există un moment când unul dintre executanți este doborât la pământ cu steagul de alun. Cei care joacă sunt inițiați după un ritual secret, bine păstrat, pentru a fi demni de a juca acest dans.
Călușarii se joacă în timpul Rusaliilor, când timp de două-trei săptămâni călușarii merg în sate pentru a-i vindeca pe cei bolnavi cu puterea pe care au dobândit-o. Prin acest dans se protejează oamenii, vitele și recoltele de forțele malefice.
Rusaliile sunt un fel de iele care dansează, deosebit de frumos, noaptea, în cerc, în aer sau pe pământ. Daca sunt văzute de un muritor sau acesta calcă pe locul în care au dansat (acolo unde iarba este arsă) se îmbolnăvește grav. Rusaliile pot lua mințile oamenilor, aceștia căzând într-un fel de transă care nu poate fi vindecată de medici, ci doar prin dansul călușarilor.
Ansamblul Folcloric “Bărăganul” pregătește pentru ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Folclor “Hora Mare” cel mai spectaculos dans al călușarilor. Muncesc deja din ianuare pentru a vă putea impresiona în vara acestui an cu ceva ce nu ați mai văzut niciodată!
Cristina Boboc