Intervenţie la incendiu de locuinţă în comuna Roseți

0

 Fire-W-131026-Misc-377-300x191 Intervenţie la incendiu de locuinţă în comuna Roseți

  Un echipaj specializat de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași a acţionat rapid pentru stingerea incendiului cu o autospecială de capacitate mărită, timp de aproximativ 10 minute, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale

  Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul unui conductor electric deteriorat și neizolat corespunzător

  În data de 30.05.2016, ora 16.17, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași a fost solicitat să acţioneze pe raza localității oseți, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la dormitorul unei locuinţe, proprietate individuală, aparţinând lui Virgil M.

  La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens la nivelul unui dormitor al locuinţei, existând risc de extindere la celelalte camere și bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.

  Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul unui conductor electric deteriorat și neizolat corespunzător

  Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călărași s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând eficient pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 10 minute.

  În urma incendiului au ars: elemente de mobilier, un pat o saltea, 20 kg materiale textile, o ușă și un toc de ușă, iar pereții camerei au fost deteriorați în proporție de 50%, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 700 de lei.

  Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

  Intervenţie la incendiu de vegetaţie uscată pe terenul unei societăți comerciale

  Două echipaje de stingere din cadrul Detașamentului Călărași au acţionat timp de o oră pentru lichidarea incendiului de vegetaţie uscată și mărăciniș, care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătrați

  În data 30.05.2016, ora 17.10, pompierii militari din cadrul Detașamentului Călărași au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localităţii, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, care se manifesta pe o suprafaţă aproximativ 300 de metri pătrați, pe un teren, proprietate aparţinând domeniului privat român.

  La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens, existând pericolul, ca din cauza vântului, arderea să se propage la mai mai multe anexe, utilaje și mașini (capete tractor, semiremorci și un bazin cu motorină) aflate în din imediata apropiere.

  Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a aruncat la întâmplare un rest de țigară aprinsă în cegetația uscată

  Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călărași s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră.

  În urma incendiului a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătrați, nefiind înregistrate pagube materiale.

  Prin intervenția lor eficientă pompierii militari au limitat posibilitatea extinderii arderii la bunurile și utilaje aflate foarte aproape de locul în care se manifesta incendiul.

Recomandări ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi

  Igienizarea de primavară poate constitui un real pericol de incendiu, care se poate solda cu pagube materiale însemnate

  I.S.U. “Barbu Ştirbei” Călăraşi vine în sprijinul cetăţenilor cu următoarele recomandări :

  Potrivit analizei statistice a incendiilor din ultimii ani, în această perioadă a anului se manifestă o creştere alarmantă a numărului de arderi necontrolate, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor cu vegetaţie uscată, iar în cele mai multe cazuri, focul se extinde la gospodăriile populaţiei sau la păduri, provocând însemnate pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

   Perioada de primavară se caracterizează prin cel mai mare număr de incendii, aceste evenimente nedorite având loc în special în mediul rural, şi nu de puţine ori pagubele materiale provocate de acestea sunt consistente.

  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi aduce la cunoştinţă cetăţenilor care deţin sau administrează terenuri agricole, prevederile generale care trebuie să fie respectate la arderea vegetaţie uscate şi a resturilor vegetale, în fapt măsurile minime de prevenire în acest sens sunt următoarele: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi, astfel încât, arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m, desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

  Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie – gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 metri faţă de materialele sau substanţele combustibile – lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.

  Pe terenurile în pantă, arderea vegetaţiei uscate se face pornind din partea de sus a pantei. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007.

  Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

  În zona de siguranţă a liniilor de cale ferată, drumuri, reţele electrice, reţele de telefonie, conducte de transport lichide combustibile şi gaze, clădiri și suprafeţe împădurite, vegetaţia uscată se va curăţa, fiind intrezisă utilizarea focului deschis sau arderea vegetației uscate în aceste zone de protecție.

   Totodată trebuie menţionat şi faptul că se impune supravegherea permanentă a copiilor pe toata durata arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale.

   Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi ingrijirea copiilor.

   Atragem atenţia, că in conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea si sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, “arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi” sau „amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii si alte vecinătăţi” se sancţioneaza cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi

Plutonier adjutant. Tătăranu Ştefan-Ovidiu – Telefon: 0758236044 / 0723208850

1627 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *