Zilele aniversare ale Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.)
Luni, 30 mai 2016, cu ocazia zilei aniversare a Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) la Inspectoratul Școlar al Județului Călărași a avut loc o acțiune organizată în comun de către Primăria Municipiului Călărași – Direcția Generală Anticorupție (D.G.A. – S.J.A. Călărași) – Inspectoratul Școlar Județean Călărași.
În cadrul unei întâlniri cu 36 de elevi olimpici și cu merite deosebite la învățătură din ani terminali ai liceelor municipiului Călărași și profesorii însoțitori ai acestora, intitulată STOP CORUPȚIEI ! au fost diseminate mesaje, materiale video cu caracter preventiv și educativ anticorupție.
La finalul întâlnirii a fost organizat un concurs ad-hoc având ca temă enunțarea de către elevi a unui scenariu de film privind o faptă de corupție. Câștigătorii concursului au fost elevii:
locul I – Neagu Bianca Miruna, cls a X-a F, Liceul Teoretic Mihai Eminescu locul II – Oprea Damian, cls. A XII-a C, Colegiul Agricol Sandu Aldea
locul III – Toader Cătălin, cls a X-a B, Colegiul Tehnic Ștefan Bănulescu.
Premiile au constat în 3 tablete electronice.
Totodată în data de 31 mai 2016 a fost desfășurată o acțiune de informare internă a salariaților Primăriei și serviciilor publice locale în cadrul căreia au fost prezentate aspecte din domeniul integrității precum: etică, conduita profesională, conflicte de interese și incompatibilități, avertizorul de integritate, corupție etc.
Acțiunile au avut loc în temeiul Strategiei pentru Integritate a Primăriei Municipiului Călărași și a Serviciilor Publice Locale, pe perioada 2015-2020.