Vasile Iliuță- În 30 de zile voi finaliza o analiză completă!

13445946_1112722342120770_19488749_o

    Noul președinte al Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a organizat împreună cu cei doi vicepreședinți Marian Dinulescu și Valentin Barbu prima conferință de presă după preluarea mandatelor. Vasile Iliuță a ținut să precizeze încă de la început că dorește să facă administrație performantă și a subliniat că prioritățile sale țin de rezolvarea problemelor din Spitalul Județean Călărași, clădirea prefecturii și finalizarea tuturor proiectelor deja începute. „ În urma evaluărilor făcute până în acest moment nu există posibilitatea ca cineva să plece din instituție. Încercăm să corectăm acolo unde există deficiențe în cadrul unui serviciu. Vom colabora cu toți consilierii județeni indiferent de culoarea politică. Aștept implicarea consilierilor județeni din opoziție în elaborarea de proiecte care să vină în sprijinul cetățenilor județului Călărași. În maxim 30 de zile voi finaliza o analiză completă a activității direcțiilor din cadrul C.J. și voi prezenta într-o conferință de presă soluțiile pe care le vom propune. Domnul vicepreședinte Marian Dinulescu se va ocupa de toate direcțiile din cadrul consiliului, iar domnul vicepreședinte Valentin Barbu de instituțiile subordonate consiliului județean, inclusiv de cele trei spitale. Pentru prima dată și Spitalul Județean Călărași va avea un consiliu de administrație performant. ”

3355 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*