Un autocar în care se aflau 9 persoane a intrat în coliziune cu un autocamion cu remorcă, un bărbat a decedat, iar trei femei, dintre care două însărcinate, au fost transportate de urgenţă la spitalul Sf. Pantelimon din Capitală.
Pompierii militari din Lehliu și Dragalina au intervenit cu efective sporite pentru descarcerarea unei persoane şi pentru acordarea primului ajutor mai multor persoane care au suferit traumatisme. La locul accidentului s-au deplasat și un echipaj SMURD cu medic din București și trei ambulanțe S.A.J.
La locul accidentului s-au deplasat și un echipaj SMURD cu medic din București și trei ambulanțe S.A.J.
Pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară au fost solicitaţi să intervină în data de 5 iulie 2016, ora 04.35, pe Autostrada Soarelui, calea II, sens de mers Constanţa – Bucureşti, la km 68, pe raza localităţii Lehliu Gară, la un grav accident rutier, pentru descarcerarea unei persoane rămase blocate în autovehicul și pentru acordarea primului ajutor în cazul a trei persoane de sex feminin, care au suferit traumatisme, după ce autocarul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autocamion cu remorcă.
La sosirea echipajelor de descarcerare şi a paramedicilor SMURD la locul accidentului, autocarul înmatriculat în județul Bistrița era puternic avariat pe partea dreapta față, unde se afla o persoană de sex masculin, care era încarcerată și fără semne vitale, iar alte trei persoane de sex feminin, din care două însărcinate, prezentau diverse traumatisme.
S-au început manevrele de descarcerare, echipajele de la secțiile de pompieri Lehliu Gară și Dragalina reușind în scurt timp să extragă bărbatul decedat (cel de-al doilea conducător auto, șoferul de rezervă).
Paramedicii SMURD și echipajele S.A.J. au acordat primul ajutor medical persoanelor rănite, iar medicul încadrat pe autospeciala SMURD sosită din București, în urma evaluării victimelor a luat hotărârea transportării la un spital din Capitală a celor trei femei care prezentau traumatisme.
La scurt timp după anunțarea accidentuilui, în urma analizării situaţiei şi a complexităţii accidentului, inspectorul şef al I.S.U. Călăraşi – colonel Popa Daniel Gheorghe a luat hotărârea aplicării Planului Roşu de intervenţie la nivelul judeţului Călăraşi, iar ulterior s-a deplasat la locul accidentului și a preluat conducerea operaţiunilor de intervenţie.
Prefectul judeţului Călăraşi – Iacob George a fost de asemenea prezent la această intervenţie complexă, la care au participat forţe şi mijloace din două secții de pompieri ale I.S.U. Călăraşi și o autospecială SMURD cu medic din Bucureşti.
Coordonarea intervenţiei, din punct de vedere al acordării primului ajutor medical, a fost asigurată de un medic sosit la locul accidentului, care a efectuat triajul victimelor şi a direcţionat pacienţii către spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti.
La momentul producerii accidentului, în autocar se aflau 9 persoane, dintre care 7 pasageri şi doi conducători auto (cel de la volan și șoferul de rezervă).
Cele trei victime preluate au primit îngrijiri medicale din partea asistenţilor medicali şi a paramedicilor SMURD, după care au fost transportaţi de urgenţă la un spital din Bucureşti.
Celelalte cinci persoane aflate în autocar nu au suferit vătămări corporale în urma accidentului, fiind în afara oricărui pericol.
La ora 09.45, Calea II a Autostrăzii Soarelui a fost redată circulației rutiere, după ce au fost degajate autovehiculele implicate în accident.
Lasă un răspuns