În primul mandat de primar al comunei Borcea, câștigat de domnul Costică Zaharia, acesta s-a făcut remarcat prin repartiția de butelii către cetățenii comunei, de unde și sloganul: „ Să trăiască Zaharia, că ne umple butelia! ” . Se pare că în timpul în care acesta a păstorit interesele locuitorilor, domnul în cauză s-a ocupat și de mărirea gradului de bunăstare al familiei. În urma unui articol apărut în ziarul nostru, în urmă cu două săptămâni, primim la redacție, diverse mesaje cu și despre isprăvile domnului mai sus menționat.
Poate că a venit vremea ca organele abilitate ale statului să verifice modul în care Costică Zaharia și Din Crinel (fostul secretar al primăriei Borcea și candidatul PSD la funcția de primar la alegerile locale din 2016) au intrat în posesia a 2500 metri pătrați ( 5 loturi ) de teren, cu destinația loc de casă (cu titlu de proprietate) situat în parcela pentru tinerii căsătoriți, terenuri date în concesiune pentru o perioadă de 49 ani.
Ar fi interesant de aflat și modul de dobândire a 1,5 ha teren situat pe locul fostei răsadnițe.
Contactat de colegii noștri pentru exprimarea unui punct de vedere vis a vis de informațiile primite la redacție, Costică Zaharia a răspuns sec: „ Nu răspund nimic pentru că sunt în concediu ” .
Vom solicita conform legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, Primăria comunei Borcea, pentru a confirma sau infirma aceste zvonuri.
Lasă un răspuns