Poliţiştii de investigare a criminalizăţii economice au desfăşurat o acţiune linia achiziției, depozitării și comercializării de cereale. Pentru neregulile constatate au aplicat sancţiuni în valoare de 30.000 lei.
În ziua de 14 iulie a.c. poliţiştii au efectuat verificări la 6 depozite de cereale aparținând unor persoane fizice autorizate, societăți comerciale, existente pe raza județului Călărași, scopul fiind identificarea modului în care societăţile efectuează activități de achiziție, depozitare și comercializare de cereale.
În urma inventarierii stocurilor a fost găsite peste 30.000 kg cereale (grâu) pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență.
Pentru neregurile constatate poliţiştii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, conform Legii 12/1990/R în valoare de 30.000 lei, iar ca măsură complementară confiscarea contravalorii întregii cantităţi de cereale, respectiv peste 15.000 lei.
În cauză urmează a se efectua verificări cu privire la modul cum societățile achiziționează, depozitează și comercializează cereale în vederea constatării unor posibile infracțiuni săvârșite de administratorii societății.
Lasă un răspuns