
Nici nu s-a instalat bine la primărie și deja actualul primar al comunei Vâlcelele, Nelu Tatu și-a pus strategia de dezvoltare în aplicare.
În comuna Vâlcelele se lucrează de zor pentru modernizarea străzilor, iar de la o zi la alta proiectele propuse de acesta prind contur.
Se pare că, Nelu Tatu a venit cu forțe proaspete la primărie, implicându-se cu adevărat în dezvoltarea comunei.
Trebuie să apreciem inițiativa primarului de a face din Vâlcelele o comună așa cum mulți visează.
În cursa pentru Primăria Vâlcelele s-au înscris mulți, însă doar Nelu Tatu a oferit cu adevărat credibilitate locuitorilor, speranța de a le duce la bun sfârșit tot ceea ce le-a promis în campania electorală.
La cum se prezintă lucrurile în momentul actual în comună, putem fi siguri de faptul că actualul primar al comunei, va lăsa o amprentă asupra localității.
În acest moment, localitatea Vâlcelele reprezintă un model pentru celelalte localități, însă întotdeaua este loc de mai bine, este loc de idei si proiecte noi, iar aceste lucruri trebuie să fie coordonate de un om cu viziune și cu planuri mărețe.
Suntem siguri că atunci când va sosi momentul să facem bilanțul celor patru ani de mandat, Nelu Tatu va bifa multe proiecte finalizate, iar asta nu ne face decât să îi urăm succes și la cât mai multe proiecte cu impact.
Lasă un răspuns