Mihai Viteazu, un sătuc mic ce aparține comunei Vlad Țepeș, acolo unde, Manolescu Mircea dă o nouă formă și viață metalului. Omul care însuflețeste fierul este un pasionat al lucrărilor confecționate din deșeuri metalice. Timp de mai mulți ani și-a dedicat timpul acestei pasiuni, iar acum când vârsta i-a răpit acest prilej nu poate decât să viseze la ziua în care cineva va avea grijă, ca exponatele sale să le vadă o lume întreagă timp de mai multe secole.
Reporter: De când pasiunea acesta?
Manolescu Mircea: La 16 ani am terminat școala, iar tatăl meu m-a dat la școala de meserii, la Brașov, pe vremea aceia purta numele de orașul Stalin. Acolo am învățat mecanică, am învățat lăcătușerie și altele. Un profesor care mi-a văzut potențialul mi-a recomandat o meserie în care ”să stau jos și cu mănuși în mână”, cum spunea acesta. M-a repartizat la sudură. Apoi m-a adus tatăl meu la Grivița, unde am lucrat timp de 15 ani. Mai târziu s-a ivit un post de operator chimist. Am făcut liceul de chimie la fără frecventă, iar mai apoi am devenit operator chimist, profesie practicată până la vârsta pensionării.
Reporter: Cum ați descoperit această pasiune?
Manolescu Mircea: Mama mea era din Brașov, bunicul meu era un om foarte bun. Mai mereu eram în curtea vecinilor, unde confecționam tot felul de lucruri din te miri ce. Atunci am îndrăgit astă pasiune, iar mai apoi când am ajuns la sudură, având o categorie superioară, reparam tot ce stricau alții, nu prea aveam de lucru, așa m-am apucat să fac câte una alta, o căsuță, o troiță. Îmi amintesc că un coleg, m-a rugat să realizez o machetă cu imaginea casei sale, iar mai apoi am luat legătura cu Muzeul Satului, de unde îmi luam schițe și toate materialele utile. Tot de acolo mă și inspiram.
Reporter: Această pasiune a dumneavoastră vă aduce pe lângă satisfacție și avantaje materiale?
Manolescu Mircea: Nu. Singurul venit obținut din această pasiune a fost foarte rar, când mai vindeam câte o icoană la câte o mânăstire.
Reporter: Autoritățile locale din comună vă sprijină în vreun fel pe partea de promovare?
Manolescu Mircea: Nu am apelat până în acest moment.
Reporter: Ce planuri de viitor aveți cu aceste exponate?
Manolescu Mircea: Am să iau legătura cu Gigi Becali căci știu că el iubește arta, iar dacă vrea i le dau acestuia.
Reporter: Regimul comunist va interzis să faceți acest lucru. Au fost oameni care v-au susținut?
Manolescu Mircea: Da! Au fost oameni care m-au susținut, ca și exemplu îl pot numi pe directorul comercial de la noi.
Reporter: În momentul de față mai aveți ceva în lucru?
Manolescu Mircea: În momentul de față nu mai lucrez la nimic, vârsta nu mai mă lasă să fac asta.
Reporter: Ce mesaj ați dori să transmiteți oamenilor?
Manolescu Mircea: Am o vârstă și nu știu cât mai am de trăit. Vreau doar ca lucrările mele să meargă mai departe, să le vadă și peste 200-300 ani, copiii copiilor noștri, să meargă din secol în secol cât mai mult timp. Tare mult mi-aș fi dorit să le dau la cineva serios, să aibă grijă de aceste lucrări care sigur vor dura și 1000 ani.
Lasă un răspuns