Lotul sportiv al pompierilor din Călăraşi va participa la faza naţională!

YYYJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJ

  În perioada 29 august – 2 septembrie 2016 Lotul sportiv al I.S.U. Călăraşi va participa la faza naţională a Concursurilor profesionale ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, care se va desfăşura în judeţul Iași

  În perioada 29 august – 02 septembrie 2016, I.G.S.U. şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iași organizează faza finală a concursurilor profesionale ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă – ediţia 2016, la această etapă participând cele mai bune 12 loturi sportive ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România.

  Cele 4 probe de „foc”, care compun competiţia serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă sunt: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Ştafeta 4 x 100 metri” şi „Dispozitivul de intervenţie la motopompă”, fiecare dintre acestea presupunând multă pricepere, antrenament, viteză de reacţie şi nu în ultimul rând multă îndemânare.

  Pompierii militari din Călăraşi au avut pregătirea, ambiţia şi tăria de caracter de a câştiga de șapte ori până acum prestigiosul trofeu, lucru ce poate fi considerat oricând drept o carte de vizită a unei unităţi cu rezultate deosebite şi pregătire profesională de invidiat.

  În anul 2000 pompierii militari din cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi au urcat pentru prima oară pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în 2006, 2007, 2008, 2009, 2011 și 2015 au fost tot acolo, respirând aerul tare al învingătorilor.

  Lotul sportiv al pompierilor din Călăraşi a obţinut de asemenea poziţii onorante şi în anii precedenţi, locul doi în anul 2012 şi 2013 şi locul trei în anul 2014.

1687 vizualizari in total 4 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*