Absolvenții unei forme de E promoţia 2016, care se înregistrează la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași și ulterior se angajează, cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de încadrare în valoare de 500 lei. Acest drept se solicită în termen de maximum 60 de zile de la angajaror.
Absolvenţii care primesc indemnizaţie de şomaj şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, în perioada de acordare a indemnizaţiei, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat. Acest drept se solicită în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la angajare.
Primele de mobilitate și instalare se acordă absolvenților, în următoarele condiții:
-
când ocupă un loc de muncă într-o localitate aflată la o distanță mai mare de 50 km față de domiciliu. Astfel, 1.000 lei se acordă o singură dată de la Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj.
-
când schimbă domiciliul pentru ocuparea unui loc de muncă. Astfel, 3.500 lei se acordă o singură dată de la Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj.
Atât prima de încadrare, cât şi cele de mobilitate și instalare se restituie integral de către angajat dacă încetează raporturile de muncă, din motive imputabile lui, într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă.
Pentru înregistrarea la AJOFM Călărași, absolvenţii vor depune următoarele documente:
1. actul de identitate (original şi copie);
2. adeverinţă medicală cu menţiunea “apt de muncă” sau eventuale restricţii medicale;
3. actele de studii şi calificare sau adeverinţa din care să rezulte absolvirea formei de învăţământ (original şi copie).
Informații suplimentare se pot obține la sediul AJOFM Călărași, strada 13 Decembrie nr.12, telefon: 0242/316.542; 0242/318.376, e-mail: ajofm@cl.anofm.ro sau accesând site-ul instituției www.calarasi.accesibilitateajofm.ro
Comunicat de presă
Lasă un răspuns