Oare este adevărat faptul că jocurile de noroc creează dependență?
De ceva vreme, tot mai mulți oameni, in general tineri cu probleme in familie, la serviciu sau cu o situatie materiala dificila si care incearca sa-si gaseasca alinarea in jocurile de noroc, sunt atrași către acesată lume “neștiută”. M-am întrebat: “Oare de ce?”
Dependenţa de jocurile de noroc este o boală şi are nevoie de tratament, avertizează specialiştii. Aceştia confirmă că în România sunt peste 150.000 de oameni care au încercat să se îmbogăţească repede, dar care într-un final, au devenit dependenţi
Cercetătorii vorbesc despre ipoteza existenţei unui posibil sindrom de deficient, a sistemului de recompense a creierului, apărut în urma unei modificări genetice, care duce la existenţa unui dezechilibru în eliberarea de dopamină (neurotransmiţător ce intervine în sistemul de recompense şi întăriri a creierului), în sensul eliberării unei cantităţi insuficiente. Rezultatul acestui dezechilibru este o nevoie continuă de emoţii pozitive, care îi determină pe indivizi să caute surse de plăcere, cum ar fi drogurile, alcoolul sau jocurile de noroc, comportament ce la nivel biologic, corespunde nevoii de reglare a cantităţii insuficiente de dopamină, substanţă cunoscută ca şi molecula plăcerii.
La nivel psihologic, jucătorul patologic este un individ foarte competitiv şi preocupat de ce cred ceilalţi despre el, neliniştit şi superstiţios sau care consideră că poate controla mersul lucrurilor atunci când joacă; un individ care vede banii, în acelaşi timp, ca sursa tuturor problemelor sale, dar şi ca rezolvare a acestora.
La nivel psihosocial, se poate vorbi despre dependenta de jocurile de noroc, ca despre un comportament dobândit şi continuat, datorită existenţei unor recompense iniţiale substanţiale (cei mai mulţi jucători patologici au avut experienţa unui câştig foarte mare la începutul carierei lor). www.dependentiianonimi.ro
Am stat de vorbă cu tânăr care are ca viciu jocurile de noroc, i-am adresat câteva întrebări referitoare la această activitate: Urmăriți ceea ce ne-au răspuns:
Persoana cu care am discutat ne-au rugat să îl ținem sub anonimat, fapt pe care l-am și respectat.
Tânăr, 23 de ani- unic întreprinzător:
Cum ai înceupt să joci la „aparate” ?
„Pur și simplu, am băgat o bancnotă de 10 lei și am început să joc, mai mult de plictiseală. Nu mă așteptam să ajung în ziua de azi să bag sute de lei cu sperața de a câștiga ceva, eu fiind conștient ca e foarte puțin probabil să se întâmple asta…psihicul e de vină.
“Joc de 6 ani la aparate. Bag 9 sau 10 milioane pe zi. Mă cunosc și cei din Slobozia și cei din București. Aparatele nu te distrug, doar se joacă cu tine. Lumea aparatelor e o lume în care ești atras și nu te mai lasă să pleci. Dacă vrei, te iau cu mine într-o zi, fară telefon, fără d-astea.” Nu te lasă cu telefonul? „Ba da, dar dacă intri acolo, nu îți mai dai seama cât stai înăuntru. Intrăm dimineața și ieşim a doua zi…”
Mergând pe drum, trecem pe lângă o sală de jocuri de noroc, mi-a zis:
“Uite, aici am lăsat eu luna trecută aproape 60 de milioane, cam tot ce am avut pe card, pentru un amărât de Jackepot, “nu e mare dar am vrut doar din ambiția să îl iau.
Să înțeleg că, este o concurență între voi?
“Da, deci la noi e o mare concurență. Când vezi că tu te joci, bagi 5 sau 6 milioane și nu scoți nimic, iar ce de lângă tine, bagă 50 lei și câștigă cam 20 de milioane, cum te simți?”
Ai prieteni care te îndemnă să joci la aparate?
“Mi-am învățat un prieten să joace la jocrulie de noroc, la aparate. Știu că ultima dată m-a sunat să mă întrebe dacă îi cumpăr telefonul, probabil voia să își facă bani de ieștit afară sau să îi piardă la jocurile de nororc, așa cum face de mult timp încoace.
De ziua mea, după ce a plecat toată lumea, m-am așezat pe un scaun și cam vreo 11 ore m-am jucat în continuu. Am plătit cheltuială pe care am făcut-o de ziua mea, și am plecat cu vreo 13 milioane, dublu față de banii cu care am venit.
În ulima vreme, am renunțat la vechiul anturaj, tocmai din cauza faptului că am realizat că de cele mai multe ori nu mă pot controla când intru întru-un mediu cu jocuri de noroc. E greu să fii plin de bani și dintr-o dată să nu mai ai… De multe ori mă gândesc. Bă, dacă ajung eu să nu mai am bani absolut deloc. Ce fac?! De muncă fizică mă feresc, nu-mi place. Să mă duc să muncesc pe 9 milioane. Am avut angajați, nici cu ăia nu vorbeam cum vorbește de fel un şef cu angajații. Mi-a palcut să am o relație de prietenie cu angajații mei. Mulți se chinuie să își facă o afacere, oameni care muncesc pe 9 milioane să își întrețină familia. Nu vreau să muncesc doar pentru a trăi.
Este confesiunea unui tânăr care se declară dependent de jocurile mecanice
Ne place să ne complăcem, doar să credem că totul este perfect în viața noastră. Foarte puțini oameni încearcă să ajungă la realitatea vieții.
Dependenta de jocuri de noroc se trateaza?
Cererile de ajutor sunt fie sporadice atunci când realizează problemele legate de bani sau sunt făcute de familie care nu ştie ce să facă, vede că nimic din ce face sau spune nu are efect, iar situaţia se agravează. Aşadar în condiţiile în care persoana respectivă nu cere ajutor sau nu consideră comportamentul său ca fiind expresia unei suferinţe, ajutorul are o formă specială. Este important că jocul să fie privit într-un context mai larg, al întregii vieţi a persoanei şi a vieţii familiei sale. Practic, o dependentă poate fi înlocuită cu alta sau cu un alt simptom dacă nu a fost înţeles sensul ei, dacă nu am reuşit să „traducem” ce înseamnă jocul pentru el sau pentru familia lui.
Claudiu Ganciu, psiholog, consideră că ceea ce este cel mai greu de acceptat este faptul că persoană are această problemă, iar lupta celor din familie este de cele mai ori sortită eşecului. Sunt şi momente în care o persoană este dispusă să accepte faptul că are o problemă cu jocurile. Se poate începe şi o psihoterapie, dar pentru că ea să aibă rezultate este necesar ca acest grad de dependenţa sa nu fie foarte ridicat. Comportamentul dependent produce o rupere de realitate, protagonistul nu mai este în această realitate comună, ci în cea a jocului ceea ce îl face să fie incapabil de a relaţiona cu un psihoterapeut. Specializarea psihoterapeutului pe probleme de dependenţa în aceste cazuri accentuate este vitală.
Adesea întâlnim oameni care spun că sunt nefericiţi şi nu contenesc să se plângă că nu reuşesc să se bucure de viaţă. Sunt atât de închistaţi în propriile lor gânduri despre nereuşite şi răutatea celor din jur, încât uită că sunt stăpânii propriilor vieţi.
Să ai puterea şi controlul asupra vieţii tale este un drept cu care te naşti dar mulţi se pare că îl pierd pentru că îl fac cadou. Este dreptul tău să ai controlul asupra stilului de viaţa pe care îl ai, să alegi ce vrei să faci cu timpul tău în toate cele 24 de ore ale zilei, să trăieşti aşa cum vrei şi să ai genul de relaţii pe care le alegi. www.eva.ro
Cătălin Cojocaru
Lasă un răspuns