Dacă începutul de an 2017, cu toate neajunsurile financiare determinate de lipsa unui buget, a fost dominat de rezultatele remarcabile ale sportivilor Clubului Sportiv Municipal Călărași de la secțiile de Canotaj, de Box și de Atletism, secțiile de Canotaj și de Box fiind unele dintre cele mai puternice din România. Sportivii de la secția de Lupte nu se lasă mai prejos și obțin rezultate deosebite în Campionatele Naționale din această primavară. Astfel, luptătorii au obținut la Campionatele Naționale de Juniori, 18-20 de ani, și U23, un număr de 5 medalii, dintre care două medalii de aur prin excepționalul luptător Mihai PALAGHIA, 86 kg, atât la categoria lui de vârstă, 18-20 de ani, cât și la o categorie de vârstă superioară, respectiv U23. Două medalii de argint a obținut sportivul Alexandru APOSTOL, medalia de bronz fiind câștigată de foarte tânărul ( doar 16 ani) sportiv Matei ZAINEA. Sportivii au fost conduși la aceste competiții și la aceste rezultate deosebite de profesorii Dragoș HOGEA și Mihai CHIRILĂ, un cuplu de antrenori care îmbină armonios tinerețea și elanul cu maturitatea și corectitudinea deciziilor. Toți acești sportivi minunați vor fi premiați prin Primăria Călărași, marea majoritate a proiectelor CSM Călărași regăsindu-se și pe lista de prioritați a domnului primar Dan DRAGULIN. Un om care iubește sportul, încurajează și susține performanța, oricât de greu i-ar fi. Și nu este ușor!! Tocmai de aceea suntem încrezători că, dacă CSM Călărași va trece în subordinea Primăriei Călărași – un proiect studiat de cațiva ani de zile de Ministerul Tineretului și Sportului, CSM Călărași va avea viitorul asigurat.
Chirilă Dumitru: ,, La Clubul Sportiv Municipal Călărași se muncește performant și drept urmare se obțin performanțe valoroase. Munca, priceperea și dăruirea antrenorilor, sportivilor și a întregului personal, au făcut din CSM Călărași un club respectat în țară, un club ancorat în marea performanță sportivă, care aduce nenumărate satisfacții cetațenilor din Călărași. Noile performanțe merită toate aplauzele, ca pentru orice lucru bine făcut, și-i felicităm, încă o dată, pe sportivi și pe antrenorii lor, pentru seriozitate, pentru rezultatele obținute.
PS. În urma medaliilor obținute, CSM Călărași s-a clasat pe locul 3 în Clasamentul Național pe cluburi al FR Lupte 2017.
2046 vizualizari in total 2 vizualizari azi
Lasă un răspuns