CAMPANIE A POLIȚIEI ROMÂNE -MINI-POLIȚIȘTI, ÎN VACANȚA DE VARĂ

pol1

  Poliția Română a desfășurat, în cadrul campaniei ,,Alege Viața – Vacanță în Siguranță”, activități educative și practice, în peste 100 de școli de gimnaziu din toată țara. Polițiștii rutieri au investit elevi cu calitatea de „mini-polițist”, care să transmită prietenilor mesaje privind importanța respectării regulilor de circulație.

Conştientizarea de către cei mici a importanţei cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie reprezintă, pe termen lung, un factor determinant în reducerea numărului de accidente rutiere cu implicarea acestora.

De aceea, programele de educare a copiilor privind circulaţia rutieră au o însemnătate deosebită pentru Poliția Română, astfel că polițiștii rutieri au desfășurat tot anul activități în școli și grădinițe, din toată țara.

Înainte de vacanța de vară, în perioada 7 – 10 iunie a.c., polițiști rutieri, în colaborare cu United Way România, au mers în școli gimnaziale, pentru a „preda” lecţii de circulaţie, în cadrul campaniei „Alege viața! – Vacanță În Siguranță”.

În peste 100 de școli din toată țara, în această perioadă, s-au desemnat mini-polițiștii rutieri, din rândul elevilor. Puşi în situaţii reale din trafic,  în cadrul patrulelor şcolare, ei vor fi cei care, în gaşca lor de prieteni, vor transmite mesajul mai departe, pe timpul vacanței de vară.

Această activitate a fost defășurată și de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, oamenii legii fiind prezenți pe raza municipiului împreună cu mini-polițiști din cadrul Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu Călărași.

264 vizualizari in total 1 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*