Elevii călărășeni vor plăti 50% din prețul biletului pentru transportul cu mijloacele de transport în comun

Primăria municipiului Călărași dorește să vină în sprijinul elevilor care frecventează cursurile școlilor din municipiul Călărași, și conform legislației în vigoare, Consiliul Local al municipiului Călărași aprobă reducerea tarifului cu 50 % pentru transportul cu mijloacele de transport în comun a elevilor din municipiul Călărași, în acest mod realizându-se una din măsurile de protecție specială a acestei categorii de persoane.
În data de 18.07. 2017 a fost încheiat cu SC ALI TRANS COM SRL contractul de gestiune delegată prin atribuire directă a serviciului regulat de transport public local de călători în municipiul Călăraşi, cu nr. 28310. Contractul a fost încheiat potrivit prevederilor HCL nr. 40/23.03.2017.
Urmare a semnării contractului este necesar a se aproba tariful subvenționat pe mijloacele de transport public local de calatori pentru elevii din Municipiul Călărași.
În conformitate cu legea educației naționale nr. 1/2011, statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul general obligatoriu de stat, particular și confesional acreditat.
Elevii din învățământul obligatoriu și liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun.
Finanțarea învățământului preuniversitar de stat, particular și confesional se asigură din fonduri publice sau din alte surse, potrivit legii.
