Pagini de istorie locală / PROF.DR. CONSTANTIN TUDOR / 24 septembrie 1852: DOMNITORUL BARBU ȘTIRBEI VINE LA CĂLĂRAȘI ȘI ADUCE CU EL HRISOVUL DE ELIBERARE A ORAȘULUI

barbu

Revoluția de la 1848 a avut la Călărași în centrul atenției, pe lângă problemele generale comune întregii țări, și problema dezrobirii și eliberării orașului, care se împletea strâns cu noțiunile de libertate și emancipare a clăcașilor, cuprinse în Proclamația de la Islaz. Când, la 20 iunie, într-o atmosferă de puternică însuflețire, întreg orașul se aduna în sunetele clopotelor pe terenul din fața cancelariei administrației, din sute de piepturi „s-au văzut cele mai mari strigături de bucurie, de frăție și dragoste, când s-au turnat și câteva toasturi în sănătatea libertății și dezrobirii orașului”. Dezrobire este termenul revoluționar care a prins aici cel mai mult și nu întâmplător. Îl vom întâlni de aici înainte în toate cererile făcute Eforiei ca și în lucrările preliminare eliberării orașului.

Dar nici de această dată călărășenii n-au avut succes, ceea ce nu i-a descurajat însă, ei adresându-se lui Barbu Știrbei, instalat ca domn la București după înăbușirea revoluției din 1848. În urma poruncii dată de domnitorul Barbu Știrbei, la 26 august 1849, Eforia spitalelor civile înainta un „Raport la domnie”, prin care scotea în evidență că „este de obște cunoscut câtă înlesnire și înflorire se poate da unui oraș cu dezrobirea și slobozirea drepturilor proprietărești. La acel scop acționând locuitorii de pe moșia Călărași a spitalului Colțea unde se află și schelă, s-au arătat prin mai multe reclamații către stăpânire, cerând ca ori prin schimb, sau prin cumpărare de stânjeni vadrați să li se dea o vatră mărginită din această moșie. La a cărora cerere însă până acum nu s-a dat nici un rezultat”. Exprimând convingerea că prin eliberarea Călărașului, Epitropia Colțea n-ar fi păgubită, primind în schimb o mare sumă de bani pe care ar putea să o învestească într-o altă proprietate, Eforia „supuind plecat această împrejurare la înalta chibzuință a Măriei Voastre, se roagă ca să binevoiți a da luminată poruncă de urmare”.

Într-adevăr, în noiembrie 1849, domnitorul răspundea acestui raport: „Cunoaștem că acest oraș de se va face slobod, va înflori cu atât mai mult și mai iute, cu cât are o poziție foarte favorabilă pentru comerț. De aceea poruncim a se trimite îndată la fața locului un inginer care să ridice cu cea mai mare exactitate planul orașului Călărași”. În urma acestei rezoluții, Eforia spitalelor civile se conforma și la sfârșitul lui noiembrie făcea cunoscut Ocârmuirii județului Ialomița că a fost desemnat inginerul Scarlat Popovici pentru ridicarea planului. Acesta vine la Călărași, în februarie 1850, și începe să lucreze la elaborarea planului, care creea străzi drepte, paralele, întretăiate de altele, formându-se dreptunghiuri mari, parcelate în loturi de către 200 de stânjeni pătrați, cu 4 piețe și un bulevard. Acest plan este trimis spre aprobare Eforiei spitalelor civile, la 5 aprilie 1850. Luând în dezbatere planul întocmit de Popovici, Eforia va întocmi „un jurnal”, la 16 mai 1850, prin care se stabileau următoarele:

  1. Orașul va fi de 541 locuri de casă de câte 200 de stânjeni fiecare, care vor fi împărțite în trei clase.
  2. Se prevedeau, de asemenea, 544 de pogoane pentru islaz.
  3. Locuitorii trebuiau să-și ridice casele în termen de 3 ani.
  4. Din vânzarea locurilor de casă, Epitropia trebuia să primească o sumă de 545.000 lei.

Jurnalul este înaintat spre aprobare domnitorului, care va pune pe el următoarea rezoluție: „Atunci când un oraș devine slobod nu se mărginește numai la 541 locuri de casă, prin urmare, trebuind a se osebi cel puțin 1200 de pogoane”. Se mai cerea Eforiei să ia și „Statutul orașului Alexandria” pentru a-l studia în vederea adaptării lui la condițiile orașului Călărași. Rezoluția era înaintată în copie Eforiei spitalelor civile, spre conformare, de către Departamentul Trebilor Bisericești, prilej pentru a cere „neîntârziat punere în aplicare a dorințelor locuitorilor întregului oraș”.

Ocârmuirea cerea, la 7 decembrie 1850, Comisiei orașului să treacă la „această mântuitoare și frumoasă punere la cale…îndemnând pe locuitori a se arăta doritori la cumpărarea locurilor…spre a scăpa odată de clăcuire, bucurându-se de dreptul unui proprietar și a se înflori orașul”. În urma apelului lansat către populație, comisia raporta ocârmuirii, la 11 decembrie 1850, că „numai în soroc de două zile s-au prescris 240 de locuri”, dar erau mulți doritori și prin satele plășilor, rugând în acest sens să se trimită notă și subocârmuirilor pentru a găsi doritori care să se înscrie la cumpărarea de locuri.

La 24 februarie 1851, Eforia spitalelor raporta domnitorului Barbu Știrbei că a primit deja din partea negustorilor din Călărași o listă pentru 419 locuri. Se menționa, cu acest prilej, că s-a întocmit un plan pentru 853 case. Totalul suprafeței puse la dispoziția locuitorilor se ridica astfel la 1008 pogoane.

Nemulțumit de faptul că nu se procedase la îmbunătățirile recomandate anterior, prin rezoluția domnească din 2 iunie 1850, Barbu Știrbei menționează: „Chipul ce ni se propune nu poate aduce decât un șir de învălmășeli necurmate. De aceea cerem 2000 pogoane a se despărți cu movili jur împrejur pentru vatra orașului și islaz”. Rezoluția este trimisă, la 4 martie 1851, Departamentului credinței spre executare.

Așa se face că la 2 mai 1851 inginerul Popovici este trimis iarăși la Călărași pentru a efectua parcelarea locurilor conform noii rezoluții a domnitorului și instrucțiunilor primite de la Eforia spitalelor civile, care, la punctul 7, prevedeau în mod expres: „Atunci orașul se va socoti înființat slobod și prin urmare cumpărătorii au să se bucure de dreptul slobozeniei pe locurile ce au cumpărat, când se va aduna un capital de 250.000 lei”. Era o nouă condiție care să ducă la tergiversarea lucrărilor de eliberare a orașului, pentru că Eforia era convinsă că acea sumă nu se va putea strânge decât cu foarte mare greutate, timp în care Epitropia Colțea putea pretinde în continuare drepturile de stăpân al moșiei. De altfel, și noua Comisie a Emancipării, alcătuită din Ioniță Păltineanu, Ioan Vasiliu, Constantin Stanciu și având ca „prezident” pe cârmuitorul Iorgu Lenș, constata, la 9 mai 1851, că suma cerută este greu de strâns, deoarece „cei mai mulți neguțători hălăduitori aici mai toți se găsesc cu capitalurile împrăștiate în mărfuri și negoțuri”. Sugera totuși Eforiei să facă publică eliberarea orașului, în tot principatul, căci așa „s-ar mai găsi doritori și prin alte județe și s-ar ușura strângerea sumei”.

Cert este că în luna mai 1851 încep a fi depuse primele sume în contul locurilor cumpărate. Printre primii cumpărători s-au aflat Dumitru Ene, Ilie Ioniță, Marin Voicu, toți din Călărașii Vechi, preotul Nicolae din Rasa, Ivan Brătianu din Ceacu ș.a. La 1 iunie 1851, inginerul Scarlat Popovici raporta Eforiei spitalelor civile că a terminat lucrările privitoare la deliminarea vetrei orașului, în care sens a întocmit o „carte de alegere a ocolului orașului Călărași însoțită de un plan”, pe care a depus-o, spre păstrare, la arhiva orașului.

La 28 iulie 1851, Barbu Știrbei se hotărăște să vină personal la Călărași pentru a se convinge de mersul lucrărilor și de necazurile populației, ca și pentru a urgenta eliberarea orașului. Primit cu toate onorurile cuvenite unui asemenea moment, domnitorul s-a convins de mizeriile ce îndurau locuitorii din cauza situării orașului pe o moșie particulară, care înțelegea să-și exploateze târgul cât mai mult pentru a obține maximum de profit. Având în vedere poziția deosebit de favorabilă a orașului pentru practicarea unui comerț liber și înfloritor, decide urgentarea lucrărilor de eliberare a Călărașiului.

Cum suma pentru răscumpărare se aduna greu, sfârșitul anului 1851 găsea Călărașiul tot în faza lucrărilor preliminare eliberării. La 25 ianuarie 1852, Comisia emancipării cerea Eforiei spitalelor civile urgenta aprobare a eliberării, întrucât mulți dintre negustorii orașului se oferiseră să subscrie pentru strângerea sumei de 250.000 lei, cerută de Epitropia Colțea. Printre cei care au împrumutat orașul cu sume între 1000 și 20.000 lei se numără cârmuitorul Iorgu Lenș, care primea la 3 martie 1852, mulțumirile Eforiei pentru cei 20.000 lei oferiți în ajutorul acelora care nu putuseră să-și răscumpere locurile primite. Ulterior și alți negustori se vor oferi să ajute pe cei nevoiași cu diferite sume. Astfel, Drăgan Ghețu și Răducan Ceaușescu ofereau câte 10.000 lei iar Drăgan Anghel oferea 5.000 lei. S-au strâns astfel 53.825 lei, care se adăugau celor 61.500 lei adunați din vânzarea loturilor, și întreaga sumă era înaintată, la 16 iunie 1852, de către Comisia Emancipării, Eforiei spitalelor civile.

La 24 iunie 1852, la Eforie se depuseseră în întregime cei 250.000 lei ceruți ca avans de Epitropia Colțea. Ca atare, în ședința care a avut loc la acea dată, membrii Eforiei, luând cunoștință de faptul că suma cerută inițial fusese achitată, au încheiat un „act” în care se arăta, printre altele: „Mulți dintre locuitorii după moșia Călărași a spitalului Colțea, precum și din alte părți ale principatului, și-au arătat către cinstita Eforie a spitalelor, cât și de-a dreptul către Măria Sa, Prea Înălțatul nostru Domn, dorința de a întocmi un oraș slobod pe partea ce s-ar osebi din această moșie”. După ce se menționa că s-a întocmit deja planul orașului și s-au stabilit prețurile celor trei categorii de terenuri ce urmau să se vândă către locuitori, se remarca, în final: „Acum această Comisie înfățișând dovadă că au numărat pe seama sa spitalului Colțea,, la Casa Centrală, suma de lei 250.000, Eforia declară: 1) acel ocol de loc de pogoane 1714 ½ ce s-au osebit din trupul moției Călărași, precum și orașul după dânsul de acum înainte sunt slobozi, bucurându-se acesta din urmă de toate drepturile ce au și celelalte orașe slobode din Principat”. Urma ca acest act să fie întărit prin hrisov domnesc, ceea ce se va întâmpla, în septembrie același an.

IMG_20180906_171033

Hrisovul lui Barbu Știrbei din 24 septembrie 1852, publicat în Monitorul Oficial al Țării Românești, din 27 februarie 1853

În semn de recunoștință pentru domnitorul Barbu Știrbei, care a susținut lupta de eliberare a orașului, fruntașii Călărașiului i-au cerut, la începutul lui iulie 1852, să accepte ca orașul eliberat să poarte denumirea de Știrbei. Domnitorul a primit cu bucurie propunerea și a fixat sosirea sa în oraș pentru a citi hrisovul domnesc, în luna septembrie 1852, călărășenii începând deja pregătirile în vederea proclamării oficiale a eliberării orașului.

IMG_20180903_124621

Statuia domnitorului Barbu Știrbei din incinta Prefecturii Călărași, ridicată în aprilie 2003, din inițiativa prefectului județului(Constantin TUDOR) și a primarului municipiului Călărași(Mirel Daniel ȚUȚUIANU)

Așa se face că pe 24 septembrie 1852, Călărașiul, împodobit sărbătorește, primea pe domnitorul Barbu Știrbei, care aducea cu el înaltul hrisov domnesc ce consfințea eliberarea orașului de sub stăpânirea spitalului Colțea. Apreciind faptul că pentru eliberarea orașului, locuitorii săi au făcut cereri de nenumărate ori și arătând importanța eliberării, domnitorul hotărăște emanciparea Călărașiului, care, de acum în colo, se va numi Orașul Știrbei. Ca să nu existe nici un fel de dubii, hrisovul stabilește și întinderea vetrei orașului. Cele 1714 pogoane sunt bine delimitate prin puncte topografice, conform ultimului plan al orașului. După ce se stabilesc și condițiile ce trebuiesc respectate în vederea distribuirii de loturi, în hrisov se urează noului oraș „înmulțire și înflorire întru toate”. După ce secretarul noii magistraturi (primării), I. Stoiachide, a dat citire hrisovului, în oraș au avut loc mari serbări populare care au cinstit așa cum se cuvenea împlinirea dorinței celei mai arzătoare a tuturor locuitorilor pentru care luptaseră aproape 20 de ani. S-a construit, cu acest prilej, un pavilion la marginea orașului cu 33 semicercuri înfrunzite, care împodobeau drumul și un arc de triumf. Casele frumos amenajate erau luminate feeric. La Ocârmuire era o stea mare, pentru iluminarea căreia s-au folosit nu mai puțin de 350 ulcele umplute cu seu și feștile. În total s-au cheltuit „în solemnități și ceremonii” prilejuite de eliberarea orașului, peste 3713 lei.

 

Pentru cititorii blogului meu, iubitori ai Istoriei orașului Călărași, public în finalul acestui material Hrisovul domnitorului Barbu Știrbei din 24 septembrie 1852 privind eliberarea orașului și decizia ca acesta să se numească pe viitor ORAȘUL ȘTIRBEI. Acest document oficial a fost publicat în  Buletinul Oficial al Șării Românești din 27 februarie 1853. Precizez că deși am cercetat cu atenție multe materiale de arhivă, nu am găsit un document de valoarea juridică a Hrisovului lui Barbu Știrbei prin care orașul nostru să redevină la denumirea de Călărași. Acest lucru s-a făcut tacit și a devenit realitate evidentă după anul 1884 când numele oficial al orașului s-a translatat către Gimnaziul Știrbei Vodă, atât locuitorii, cât și oficialitățile folosind pe mai departe apelativul Călărași pentru urbea de pe Borcea.

Dar iată cum arăta textul documentului:

                                                                  NOI

                                              BARBU DIMITRIE ŞTIRBEI

                   cu mila lui  Dumnezeu domn stăpânitor a toată Ţara Românească

 

            Târgul Călăraşi, a cărui vatră făcea parte din moşia spitalului Colţea, fiind de mult cunoscut că, cu a sa importantă poziţie pentru comerţ, ar putea deveni un oraş înfloritor, dacă s-ar libera de piedicile ce-i aduc la a sa dezvoltare îndatoririle proprietăreşti ale pământului său, în multe rânduri s-au făcut de a se emancipa acest târg şi totdeauna oblăduirile după vremi au manifestat dorinţa de a îndeplini această trebuinţă.

            Având dar noi în vedere şi dorind cu osebire a favora cât prin putinţă asemenea mijloc de dezvoltare a oraşelor, mai ales a celor ce prin a lor poziţie promit înaintare, am chemat bunăvoinţa Eforiei Spitalelor şi am avut mulţumirea a vedea sprijinită a noastră dorinţă prin zelul şi pătrunderea cu care zisa Eforie a îmbrăţişat scopul ce ne-am propus pentru îmbunătăţirea acestui oraş.

             Spre acest sfârşit, luând noi în băgare de seamă raporturile Departamentului Credinţei de la 2 septembrie anul 1849 şi de la 2 iunie anul 1850, însoţite de ale Eforiei spitalelor, cu data de la 27 august 1849 şi de la 22 mai 1850, prin care ni se arată mijloacele chibzuite pentru emanciparea oraşului Călăraşi şi pentru despăgubirea proprietăţii spitaliceşti; osebindu-se adică un ocol din trupul moşiei spitaliceşti, din care ocol o parte să se destine pentru raionul oraşului sau islazul său, iar altă parte să se hotărască pentru vatra oraşului, care vatră împărţindu-se în trei clase de deosebite preţuri, să se vândă cu stânjenul şi cu banii ce se vor strânge din această vânzare să se cumpere vr-un acaret  pe seama spitalelor, spre a lor despăgubire; Am cerut să se deosebească din trupul moşiei Călăraşi, pentru noul oraşu un ocol cu îndestulă întindere şi cu hotare bine precizate, încât să nu se aducă nici o piedică la dezvoltarea acestui oraşu; Şi după ce prin raporturile Departamentului Credinţei de la 26 februarie şi 30 mai 1851, însoţite de ale Eforiei spitalelor de la 24 februarie şi 20 mai din acelaşi an, ni s-a supus plan arătător de întocmirea noului oraş, precum şi chibzuire ca emanciparea lui să se socotească săvârşită, după ce se va aduna din vânzarea locurilor o sumă de 250.000 lei, am aprobat prin rezoluţia noastră de la 15 aprilie 1851 atât planul de întocmire a noului oraşu, cât şi chibzuirea ce ni s-a supus pentru a lui emancipare şi am poruncit a proceda în vânzarea locurilor.

             În sfârşit acum, după ce prin raportul Departamentului Credinţei de la 25 iunie, însoţit de al Eforiei spitalelor de la 29 iunie a anului curgător, ni se supune în cunoştinţă că s-a adunat în casa Eforiei spitalelor prefixata sumă de 250.000 lei  şi că prin urmare condiţia emancipării oraşului se află îndeplinită.

            Noi, văzând actul de liberare ce sloboade Eforia spitalului, cu data de la 29 iunie al anului curgător, subt iscălitura membrilor ei, d-lor vornicul Costandin Herăscu, logofătul beizadea Scarlat Grigorie Ghica şi doctorul Apostol Arsache, înaintat nouă pe lângă sus-citatele raporturi ale Departamentului Credinţei de la 25 şi al Eforiei spitalelor de la 29 iunie anul curent;

             Văzând adeverirea ce dă Departamentul Dreptăţii, în urma cercetărilor şi constatărilor ce a făcut despre validitatea titlurilor de stăpânire a moşiei Călăraşi, ce-i zice şi Lichireşti, că este adică dreaptă proprietate a spitalului Colţii;

             Declarăm, printr-acest Domnescu al nostru Hrisovu, cu desăvârşire emancipat noul oraşu ce se întocmeşte în locul târgului Călăraşi, având a fi acesta totdeauna reşedinţă de Cârmuire a judeţului Ialomiţa şi a se bucura de toate drepturile ce au şi celelalte oraşe ale Principatului.

             Totdeodată, luând în băgare de seamă voia ce ni s-a cerut prin prezisele raporturi de a se da noului oraş numele de Ştirbeiu, al familiei noastre, primim cu atât mai multă plăcere să poarte acest oraşu numele nostru, cu cât ne bucurăm a-l vedea că ia în zilele Domniei Noastre o nouă condiţie de prosperitate. Iar întinderea ocolului şi condiţiile întocmirii noului oraş sunt cele următoare:

                                Întinderea ocolului general al oraşului Ştirbeiu

              Pentru acest ocol s-a ridicat plan într-adins prin care se arată că toată întinderea oraşului Ştirbeiu este de una mie şapte sute patrusprezece pogoane, no::1714, şi periferia se hotărăşte, despre răsărit şi apus, prin liniile de hotar ale mărginii moşii A, B, în întindere de una mie şapte sute şaptezeci stânjeni, No: 1770 şi C, D, în întindere de una mie cinci sute treizeci stânjeni No: 1320, care trece prin movila( L ) din drumul viilor, numită a lui State şi prin movila ( F )  din drumul poştei, numită a Ceairului, şi care amândouă aceste movile se văd pe planul moşiei din anul 1842, însemnate cu No: 9 şi 25.

                                Condiţiile întocmirii acestui oraşu

             Pentru vatra oraşului Ştirbeiu s-a osebit deocamdată, din sus-arătatul ocol, o întindere de 229,392 stânjini cvadraţi care fac una sută şaptezeci şi şapte pogoane No. 177, şi alcătuindu-se osebit plan de regularea acestui oraşu, s-au ales pentru locuri de vânzare 157,784 stânjini pătraţi, afară de uliţi, pieţi şi locuri rezervate pentru clădiri publice, care cuprind 71,608 stânjini cvadraţi.

             Aceşti 157, 784 stânjini pătraţi s-au împărţit în trei clase şi anume:clasa întâi care pe plan s-a însemnat cu văpsea roşie, cuprinde stânjini pătraţi treizeci şi şase mii şase sute şaizeci şi patru No: 36.664; clasa a doua, însemnată pe plan cu văpsea albastră, stânjini pătraţi cincizeci şi trei mii două sute No: 53.200; clasa a treia, însemnată cu văpsea galbenă, stânjini pătraţi şaizeci şi şapte mii nouă sute douăzeci No: 67.920;

             hotărându-se şi preţul lor, câte şase lei stânjinul pătrat de clasa întâi, cinci lei de cla sa a doua şi patru lei de clasa a treia.

          Iar pogoane una mie cinci sute treizeci şi şapte No: 1537 rămân pentru raionul oraşului, având a sluji drept islaz al comunităţii sale, cum şi pentru a se da cu vremea mai multă  întindere vetrei oraşului, după cum trebuinţa va cere, fără a fi nimeni volnic a face vr-o altă întrebuinţare acestui loc în niciun chip.

             Cu vânzarea locurilor ce a rămas nevândute din vatra oraşului Ştirbeiu şi sunt pe seama Eforii Spitalelor, însărcinăm pe magistratul acestui oraş ca, dimpreună cu Epitropul orânduit din partea sus zisei Eforii, să îngrijească a se osebi, prin inginerul oraşului, locurile pe faţa pământului cu toată precizia cerută, întocmai precum în plan se cuprinde; a pune pietre la colţurile fiecărui loc ca să nu mijlocească în nici o vreme vre-o nedumerire sau vălmăşeală despre hotare şi a se da la mâna fiecărui cumpărător actul vânzării cu cuprindere de descrierea locului, prin măsurătoarea laturilor lui şi prin însemnarea direcţiei acestora spre cele patru puncte cardinale.

             Magistratul împreună cu împuternicitul Eforii Spitalelor rămân îndatoraţi ca, la fiecare şase luni, să trimită acelei Eforii lista de locurile vândute, precum şi banii adunaţi din acea vânzare, având a urma cu acest chip până la desăvârşita desfacere a locurilor ce alcătuiesc vatra acestui oraşu.

              Pe aceste temeiuri, spre paza şi veşnica statornicire celor preurmate şi aşezate, Noi dăm Oraşului Ştirbeiu acest Hrisovu, întăritu cu a Noastră Domnească Iscălitură şi Pecete şi urându-i înmulţire şi înflorire întru toate, poruncim ca pe lângă acest Hrisovu, alăturându-se sus zisul act al Eforiei Spitalelor, să se dea în original în păstrarea Magistratului acestui oraşu, împreună şi cele două planuri, adică cel general al ocolului şi cel particular al vetrei oraşului Ştirbeiu, iar copii după acestea adeverite de Departamentul Dreptăţii să se depue la Arhiva Statului.  

              Dat la anul de la Hristos una mie opt sute cincizeci şi doi Septembrie 24. Iar al Domniei Noastre al patrulea, în Capitala Bucureşti a Principatului Românescu.

 

                        Urmează iscălitura Măriei Sale,

 

 Şeful Departamentului Dreptăţii:  M. Arghiropolu

 

                                  Trecut în condică şi procitită,

                                   Şeful secţiei 1-iu, Ştefan Burke

      No: 9

     Al condicii de hrisoave

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*