Viorel Ivanciu îşi doreşte bugetare participativă reală la Călăraşi !

ivanciu

Bugetarea participativă urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii , prin încurajarea cetăţenilor să se implice în definirea priorităţilor şi a obiectivelor de investiţii. Este un proces deschis, incluziv şi transparent prin care membrii comunităţii se implică direct în formularea deciziilor privind priorităţile de cheltuire a banilor din bugetul local.

Procesul de Bugetare participativă a fost implementat pentru prima dată la Cluj-Napoca în anul 2013, printr-un proiect pilot care s-a desfășurat în cel mai mare cartier al Municipiului Cluj-Napoca, cartierul Mănăștur. Astfel, cetățenii au avut propuneri de proiecte care să contribuie la îmbunățirea cartierului în care aceștia locuiesc.

Apoi, în anul 2015 și 2016  s-a desfășurat al doilea proiect de Bugetare participativă, dedicat grupurilor informale – Com’on Cluj. Acestea au fost formate din tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani, scopul fiind de a propune proiecte pentru schimbarea comunității clujene. Proiectele declarate câștigătoare pentru implementare au fost finanțate prin bugetul local al Municipiului Cluj-Napoca.

Viorel Ivanciu , unul dintre viceprimarii municipiului Călăraşi, este un susţinător al bugetării participative şi a avut amabilitatea să comunice şi motivele :

,,Bugetarea participativă este o idee foarte bună , pentru că trendul sau mai bine spus normalitatea, este să consulţi cetăţenii, plătitori de taxe şi impozite care stiu şi percep cel mai bine problemele reale şi priorităţile. Executivul primăriei îşi asumă să stabilească o prioritizare a proiectelor cu consultarea cetăţenilor. Este bine, ca o parte din buget să se ducă în direcţia în care cred cetăţenii că este prioritar, rămânând destule procente pe care primăria să hotărască în ce proiecte şi investiţii trebuie să le deruleze. Îmi doresc ca într-un timp foarte scurt , să începem într-un mod mult mai serios şi mult mai vizibil, consultarea cu cetăţenii. Vom realiza în curând o plaformă wwwbugetareparticipativaCL.ro pe care cetăţenii municipiului Călăraşi vor putea face propuneri de proiecte.”

 

 

1105 vizualizari in total 42 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*