Dincolo de aparenţe – Omul Daniel Ştefan Drăgulin : ,,Sunt prea mici cuvintele pentru a transmite ce am trăit !”

Dincolo de discuţii, comentarii pozitive sau negative, iniţiativa  ridicării unei Cruci pe Vârful Negoiu, al doilea vârf muntos ca înălțime din țară, este una lăudabilă. Deşi poziţia publicaţiei Realitatea din Călăraşi a fost de-a lungul timpului una potrivnică primarului în funcţie- Daniel Ştefan Drăgulin, trebuie să recunoaştem faptul că această acţiune inedită a avut rolul de a scoate din anonimat Călăraşiul. Am fost curioşi să aflăm ce a simţit omul Daniel Ştefan Drăgulin în momentul în care a fost instalată această cruce :

,,Am primit multe întrebări, în aceste zile, vizavi de experiența pe care am trăit-o pe 14 septembrie, o zi de mare însemnătate pentru creștinii ortodocși, pe care nu o vom uita niciodată, noi, cei 22 călărășeni care am escaladat Vârful Negoiu. Am fost rugat să povestesc, am povestit, am depănat amintiri cu colegii mei, însă tot mi se pare că sunt prea mici cuvintele pentru a transmite  ce am trăit. Am urcat cu gândul la Călărași, la înaintașii noștri cărora le-am închinat această cruce, în Anul Centenarului, efortul pe care noi l-am trecut fiind, până la urmă, mult prea mic în comparație cu sacrificiile pe care ei le-au făcut pentru România de astăzi.

Vreau să mulțumesc colegilor din Primărie și Jandarmerie cu care am făcut echipă, celor care au donat pentru realizarea acestei cruci, dar și călărășenilor care au fost alături de noi cu încurajări și gânduri bune! Mă înclin în fața tuturor!”

1071 vizualizari in total 2 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*