Ivanciu : ,, Campanie electorală altfel ! Trebuie să fim un exemplu pentru oameni şi schimbarea mentalităţilor nu se poate face decât prin puterea exemplului”

 

Viceprimarul municipiului Călăraşi – Viorel Ivanciu , care deţine şi funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale PNL Călăraşi, în urma consultărilor cu primarul Dan Drăgulin- preşedintele organizaţiei judeţene PNL Călăraşi, a luat decizia de a face un altfel de campanie electorală. Viorel Ivanciu a avut amabilitatea să explice călărăşenilor, prin intermediul publicaţiei REALITATEA DIN CĂLĂRAŞI, motivul care a stat la baza acestei decizii :

,, În prima parte a campaniei electorale am mers şi noi pe formatul standard de campanie, cu pliante, cu ziare, dar după întâlnirile şi discuţiile cu oamenii am realizat că cetăţenii municipiului sunt mai interesaţi de aspectul oraşului şi de problemele cu care se confruntă comunitatea locală şi au aşteptări mai mari de la noi. Suntem PNL-işti convinşi, susţinem valorile liberale şi candidaţii noştri, dar în urma discuţiilor am decis să devenim un exemplu pentru comunitate. De mâine, activul de partid al organizaţiei municipale va face o altfel de campanie electorală. O campanie de curăţenie şi igienizare a oraşului. Se face suficientă campanie în media, nu vrem să agresăm cetăţenii. Trebuie să fim un exemplu pentru oameni şi schimbarea mentalităţilor nu se poate face decât prin puterea exemplului„.

Acesta a adăugat că, în paralel,  municipalitatea va continua şi curăţirea spaţiilor publice, în special a zonelor de agrement. Astfel, în următoarele două săptămâni vor avea loc acţiuni de igienizare în tot municipiul, acţiuni  la care se vor alătura şi angajaţii mai multor societăţi comerciale care şi-au manifestat interesul în acest sens.

301 vizualizari in total 1 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*