Haosul doctrinar și domnia banului
Când PSD-ul relaxează fiscalitatea iar PNL-ul crește salariul minim, în mod nesustenabil sub presiunea populară, se numește haos doctrinar. Iată cum, prin această centrifugă doctrinară care amestecă bine ideologii diferite, și în România, ca și în multe state europene, presiunea publică manifestată în stradă sau în mass-media dictează necontenit politicile guvernamentale. Aceia care agită sifonul sub pretextul promovării democrației și anticorupției, nu reprezintă nicicum vocea majorității populației, însă aceast mod de manifestare specific tehnicilor securiste de manipulare a maselor și, mai ales, de influențare a deciziilor politice în direcția intereselor de natură economică ale unor mari puteri financiare, este utilizat la scară din ce în ce mai largă. Ce poate genera acțiunea concertată a unor mari puteri invizibile (deocamdată)? În primă fază a generat deja radicalizarea societății, apariția unor mari fricțiuni între clasele sociale, categorii profesionale, apariția unor noi forte politice așazis “salvatoare”, bine-nțeles toate având ca scop dominanța economică a greilor față de unele state în curs de dezvoltare. Toate acestea nu se puteau întâmpla, firește, fără concursul conducătorilor noștri dragi, parcă aleși pe sprânceană în funcție de numărul scheleților din dulap. Pe de altă parte, o contribuție semnificativă la criza morală și situația politică, socială, economică în care ne aflăm, o avem fiecare dintre noi pentru că, prin acțiune sau mai ales, prin inacțiune, am permis să se întâmple aceste lucruri, am permis unora ca Oprea, Dragnea, Dăncilă, Orban, Iohannis și alții, să pună mâna pe putere și am ajuns în situația în care, și dacă vrei să reformezi scena politică, nu mai ai cu cine pentru că “ăștia” s-au promovat și susținut unii pe alții de ani buni. Peste tot sunt doar ei, ei împreună cu prietenii și neamurile lor.
Cercul închis
De la stânga la dreapta, toți sunt atât de avizi de putere și bani încât, o lungă perioadă de timp nu au permis nimănui să pătrundă în cercul lor închis. Au acaparat tot ce se putea, de la partide, instituții publice, administrație, până la poliție, jandarmerie, justiție, tot, absolut tot e al lor. Și noi, noi mai contăm pe undeva, noi cei care vrem și putem, cei care am fost la scoală în fiecare zi, cei care avem o meserie și care ne descurcăm oricum, cei care nu avem nevoie de funcțiile publice plătite exagerat de bine, noi cei care votam din când în când, votăm cu mintea pentru ca ei să fie nevoiți a cumpăra și manipula votul (măcar avem satisfacția că le scoatem bani furați din buzunar), noi unde suntem în contextul ăsta? Noi nu suntem nicăieri deocamdată și e foarte rău că nu suntem, dar trebuie să fim cât mai curând, cei care deschidem cercul închis!
Dăncila din toate…
Să nu ne bucurăm prea mult că am scăpat de Dăncilă, pentru că o Dăncilă există încă în fiecare partid și … în fiecare dintre noi. Și PNL-ul are Dăncila lui, ea se manifestă într-un mod puțin aristocrat, face pe doamna, dar știm sigur că e încă acolo atunci când își pune poalele în cap. Dăncila USR-istă este bine acoperită, foarte radicală și neasumată dar ea există și se manifestă uneori, mai ales atunci când o activează unele structuri obscure. Pro România este produsul Dăncilei conflictuale, cea care nu suportă competiția și se vrea câștigătoare din start. După debarcarea, prin “lovitură de Dăncilă“, a Vioricăi Dăncilă din fruntea PSD, la conducerea acestui partid s-a instalat, cine credeți? … evident o nouă Dăncilă.
“Epidemie înfricoșătoare de meningită morală”
Oameni buni, societatea noastră suferă cumplit de lipsa valorii profesionale și morale, pentru că în fiecare dintre noi, undeva, într-o proporție mai mică sau mai mare, există o Dăncilă. Fiecare dintre noi greșim undeva și ne aducem contribuția la hidoșenia societății în care trăim. Dar ca să facem măcar un prim pas către normalizarea ierarhiei valorilor trebuie să promovăm cu obiectivitate, în toate structurile, la vârf, modele de oameni la care să ne raportăm, modele care să înglobeze moralitate, competență și leadership. Angajatul de rând trebuie să se uite la director ca la soare, să fie cel care îi dă lumină atunci când e în impas, activistul politic să-și vadă liderul ca un model de competență, integritate și moralitate, comunitatea sa-și vadă primarul ca cel mai bun gospodar al ei și să fie un reper pentru toți, altfel nu scăpăm de această “epidemie înfricoșătoare de meningită morală” în care ne zbatem de ani și ani. Iar fiecare dintre noi, ce putem face? Noi putem să fim, în fiecare zi, cea mai bună versiune a noastră, să nu-i mai judecăm pe ceilalți înainte de a ne uita în propria ogradă, să ne punem în primul rând întrebarea, ce oferim noi comunității, înainte de a ne întreba, ce ne oferă nouă comunitatea, noi să gândim mai mult și să judecăm mai puțin, să ne respectăm unii pe alții, să avem timp să ne ascultăm opiniile fără patimă și înverșunare și astfel, efectele pozitive vor apărea, garantat … și după ce facem zilnic acest exercițiu mai trebuie ceva, trebuie să avem RĂBDARE.
Lasă un răspuns