Megaproiectul Ecoaqua intră în linie dreaptă

ADI ECO

Marți 26 noiembrie, a avut loc la sediul Ecoaqua, o întâlnire între reprezentanții AM POIM din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, conducerea Ecoaqua SA și ADI Ecoaqua. În urma analizei efectuate de Autoritatea de Management, consultantul Comisiei Europene și Banca Europeană de Investiții, având vedere stadiul avansat al cererii de finanțare, al obținerii avizului de mediu, includerii solicitărilor privind revizuirea proiectului tehnic s-au convenit următoarele : Demararea procedurilor de achizitie aferente contractelor de lucrări, prioritizarea acestora urmând a fi deciză la nivel de AM; Depunerea cererii de finanțare, de către MFE, spre analiză în vederea aprobării către consultantul comisiei Europene până la 31 decembrie a.c. Până în acest moment, la nivel național, au fost semnate nouă cereri de finanțare pentru operatorii aglomerărilor cu număr mare locuitori, urmând ca în etapa următoare să fie dezbătută cererea Ecoaqua. Cererea de finanțare a operatorului regional Ecoaqua, vizează investiții de 250 milioane euro în infrastructura de apă și apă uzată, fiind cel mai mare proiect de implementat vreodată în zona aferentă ariei de operare. Ecoaqua SA este un operator cu experință în atragerea de fonduri europene, se află printre cei 14 operatori regionali din cei 45 existenți la nivel național care au reușit să implementeze în integralitate proiectul pe fonduri POS Medium, din perioada de finanțare 2007-2013 ( cca 100 mil euro pentru Municipiile Călărași, Oltenița, Urziceni, Orașele Lehliu Gară, Fundulea și Budești).

132 vizualizari in total 2 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*