Veşti bune pentru administraţiile locale – 80 la sută din redevența din exploatările de suprafață va rămâne la nivel local

mot

  Dan Motreanu: ,, #PNL se ține de cuvânt și este aproape de români și de comunitățile locale. Datorită unei legi promovate de colegul meu liberal Florin Roman, peste 80 la sută din redevența din exploatările de suprafață va rămâne la nivel local. Pentru bugetele locale acest lucru înseamnă peste 2.156,6 milioane de lei.
Reușita #PNL este cu atât mai importantă cu cât timp de 30 de ani, în care România a fost condusă aproape exclusiv de social – democrați, banii din redevență s-au dus integral la bugetul central.

Românii trebuie să știe că vremea administrației rigide, opace, în care toate comenzile veneau după bunul plac al unei găști de la centru, a trecut.

O demonstreză, de altfel, și un alt succes al #PNL, care a reușit să reducă la minimum birocrația istovitoare și adesea aberantă pentru obținerea autorizațiilor de construire. #PNL, prin Florin Roman a redus cele 27 de avize necesare până acum pentru construirea, reabilitarea, extinderea sau consolidarea de locuințe, la unul singur, care poate fi obținut inclusiv online.

#PNL și Guvernul liberal înțeleg importanța administrației în parteneriat cu cetățenii și în beneficiul real al acestora. Întoarcerea unei părți mai mari, consistente, din taxele încasate, la nivel local este o condiție esențială pentru crearea condițiilor optime necesare ca administrațiile locale să aibă banii necesari să se dezvolte și să se modernizeze singure”.

 Florin Roman, liderul deputaţilor liberali:
Peste 2156,6 milioane de lei, vor rămâne la nivel local, urmare a unei legi pe care am promovat-o ca initiator!

Timp de 30 de ani, redevența din exploatări de suprafața, cum sunt balastierele sau carierele de piatra, mergea in proporție de 100% la bugetul de stat!

Acum, după legea pe care am inițiat-o ca #deputatpnl, 80% din redevența rămâne la nivel local!

Banii merg în investiții în infrastructură! Fapte, nu povești!”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*