Regulamentul Organic al Valahiei, intrat în vigoare la 1 iulie 1831, creiază pentru Țara Românească un fel de Parlament unicameral, denumit Obicinuita Obștească Adunare, care era alcătuită din 42 de membri, la care se adăuga mitropolitul Țării Românești, ce îndeplinea funcția de președinte al Adunării. Art. 45 din Regulament făcea următoarele precizări referitoare la modul de constituire al Adunării: 3 membri de drept(episcopii de Râmnic, Buzău și Argeș); 20 boieri de rangul I(trebuiau să aibă cel puțin 30 de ani și să provină din familiile de boieri pământeni); 18 deputați aleși din rândul boierilor din județe(câte unul pentru fiecare județ), la aceștia adăugându-se un deputat pentru orașul Craiova. Alegerea deputaților județeni se făcea prin convocarea boerilor cu drept de vot la reședința județului. Mandatul deputaților era de 5 ani, iar sesiunile Adunării începeau la 1 decembrie al fiecărui an și durau două luni de zile.
Pentru județul Ialomița, alegerea primului deputat județean avusese loc la Urziceni, fosta capitală a județului, pe data de 3 noiembrie 1831 când în această calitate a fost ales stolnicul Gheorghe Lehliu, proprietar a mai multor moșii din fostul județ Ialomița, inclusiv cea pe care se constituise satul Lehliu. La momentul alegerii ca deputat de Ialomița, Gheorghe Lehliu deținea și funcția de președinte al Tribunalului de Ialomița, care își avea sediul tot la Urziceni. Începând cu 1 mai 1833 pe Gheorghe Lehliu îl găsim la Călărași, atât ca deputat, cât și ca președinte al Tribunalului județean, funcții pe care le-a îndeplinit până la moartea sa, în anul 1836.
În noiembrie 1836, la Călărași, are loc alegerea noului deputat de Ialomița. Câștigător la vot este Iancu Grădișteanu. Dar întrucât acesta deținea și funcția de ocârmuitor al județului și Regulamentul Organic interzicea ocârmuitorilor să fie și deputați, alegerea lui Grădișteanu este invalidată pe 17 mai 1837, de către domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica. La Călărași sunt organizate noi alegeri și din toamna anului 1837 județul Ialomița este reprezentat în Adunarea Obștească de către paharnicul Iancu Roseti.( Paharnicul Iancu(Ioan) Roseti, din marea familie a Roseteștilor, prin căsătoria cu Safta Crețulescu, fiica banului Constantin Crețulescu, devine proprietar al unei mari moșii din apropierea Călărașiului pe care, începând cu anul 1840, întemeiază o frumoasă așezare pe care și-o dorea să ajungă chiar oraș: comuna Roseți de astăzi.)
Adunarea Obștească a Țării Românești în decembrie 1837. Printre deputați se afla și paharnicul Iancu Roseti. Gravură de Auguste Raffet
Pentru următorul mandat de 5 ani(1841-1846) este ales maiorul Nicolae Lahovari, “cu 32 de glasuri din 59 ce au fost de față.” Nicolae Lahovary, fiul lui Manolache, fost ispravnic de Vâlcea și caimacam de Craiova, deținea o mare suprafață de teren arabil în comuna Făcăeni din fostul județ Ialomița. Ajunge colonel în anul 1846 și se stinge din viață în anul 1879, lăsând averea din Ialomița drept moștenire fiului său Alexandru.(Alexandru N. Lahovary avea să devină unul dintre primii mari politicieni români legați de aceste meleaguri unde poseda moșii întinse. Ministru în mai multe guverne conservatoare, Alexandru Lahovari a ocupat succesiv, din noiembrie 1888 și până în octombrie 1895, portofoliile domeniilor, lucrărilor publice și afacerilor străine, legându-și numele de mari servicii aduse țării.)
Alexandru N. Lahovary
Ultimul deputat ales la Călărași până la izbucnirea Revoluției de la 1848 a fost pitarul Dimitrie Lehliu, frate cu stolnicul Gheorghe Lehliu, fost deputat și președinte al Tribunalului județean. Erau fiii paharnicului Enache Lehliu, care în timpul domnitorului fanariot Constantin Mavrocordat adună o frumoasă avere, printre care și o mare moșie în fostul județ Ialomița, care la sfârșitul secolului al XIX-lea ajunge în proprietatea lui Negroponte Ulise. În anul 1906 Aureliu Ursescu, secretarul Consiuliului județean, consemna, referitor la mărimea moșiei foștilor deputați, întemeietori ai satului Lehliu: “o suprafață de 3400 ha teren arabil, 250 ha islaz, 8 hectare heleșteu și 50 ha pădure”
După înăbușirea Revoluției de la 1848, Adunarea obștească a Munteniei n-a mai fost convocată. După Convenția de la Balta Liman(1849) se crează Divanul Obștesc al Țării Românești, alcătuit din personalități ale vremii cu atribuții funcționărești. Competențele Divanului erau acum mai restrânse și din acest organism care-l sprijinea pe domnitor în conducerea treburilor statului nu mai făceau parte înaltele fețe bisericești, care erau invitate să participe numai atunci când se discutau treburi ale Bisericii ortodoxe.
Lasă un răspuns