Bilanțul celor 15 ore de cod roșu și portocaliu din municipiul Călărași

BILANT

   Municipiul Călărași s-a aflat sub cod roșu și portocaliu de viscol, iar bilanțul celor 15 ore (miercuri, 05.02, ora 22.00-joi, 06.02, ora 13.00) arată astfel:

-nu s-a înregistrat nicio pierdere de vieți omenești, ci doar pagube materiale

-în noaptea de miercuri spre joi, au fost înregistrați 17 arbori doborâți, 9 acoperișuri spulberate de vânt care au avariat 12 autoturisme. Eforturile lucrătorilor ISU și Jandarmeriei, cărora le mulțumim, au fost susținute de către echipele de intervenție ale Primăriei Municipiului Călărași, echipe coordonate pe tot parcursul nopții de primarul Daniel Ștefan Drăgulin

-drumurile principale au fost permanent circulabile, intervenindu-se în plin cod roșu cu material antiderapant, iar apoi utilajele au fost scoase treptat pentru degajarea carosabilului. Forțele umane au intervenit pentru curățarea trotuarelor principale și accesul la stațiile de autobuz.

-două unități de învățământ au rămas închise și vineri, 7 februarie. Școala Mircea Vodă a decis închiderea cursurilor din cauza problemelor la o parte din acoperiș, iar Colegiul Sandu Aldea din cauza unor geamuri sparte și a faptului că majoritatea elevilor sunt navetiști

Cunoaștem faptul că sunt locatari, din zona de case sau blocuri, persoane juridice sau instituții publice, care au curățat trotuarele sau accesul la căi publice din vecinătatea proprietăților sau spațiilor administrate, dar facem apel către toți pentru a lua aceleași măsuri. Intervențiile lor sunt susținute și de către administrația locală și operatorul de deszăpezire. Tototdată, atragem atenția asupra formării țurțurilor și necesitatea îndepărtării acestora sau a semnalării vreunui potențial pericol care poate fi îndepărtat doar de echipele de intervenție ISU Călărași

 

BIROUL DE PRESĂ

924 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*