Evenimente sportive, în siguranţă

d9b61a9b-8a90-4e64-95ab-b2ef6aba5c57

  Sâmbătă, 29 februarie a.c., jandarmii călărășeni vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor participa la meciul de fotbal dintre echipele AFC Dunărea Călărași și FC Csikszereda Miercurea Ciuc, partidă programată a se desfăşura pe Stadionul ”Ion Comșa din municipiul Călărași, începând cu ora 11.00.

De asemenea, în aceeași zi, începând cu ora 16.00, jandarmii vor fi prezenți la Sala Polivalentă ”Ion C. Neagu” din municipiul Călărași, unde se va disputa partida de futsal dintre echipele AFC Dunărea Călărași și CS United Galați.

Pentru ca toți participanții să fie în siguranță, echipajele de jandarmerie se vor afla în zona imediată și apropiată locului de desfășurare a acestor manifestări sportive, cu scopul prevenirii apariţiei unor evenimente care ar putea afecta climatul de ordine şi siguranţă publică.

Jandarmii solicită suporterilor să se manifeste în spiritul fair-play-ului sportiv și să nu se implice în niciun fel de incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În aceste misiuni jandarmii vor coopera cu efective din cadrul I.P.J. Călărași, I.S.U. Călărași și Poliția Locală Călărași.

Informații suplimentare pentru suporteri:

– este interzisă introducerea în stadion de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.

– este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

– nu este permisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Participanţii la aceaste manifestări sportive trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciurilor, în apropierea şi în incinta arenelor sportive.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

951 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*