Băiatul ăsta are idei doar din patru în patru ani

0

dulce-300x200 Băiatul ăsta are idei doar din patru în patru ani

Nu am nimic personal cu liderul municipal al consilierilor locali PSD- Marius Dulce, dar nu pot să asist impasibil la ipocrizia de care dă dovadă. În cei patru ani în care a ocupat fotoliul de viceprimar, s-a remarcat făcând…nimic,(excepţie făcând ,,tolerarea” alimentării cu energie electrică a cartierului Dumbrava de la scena amplasată în parc) în următorii patru ani nu a depus nici măcar un proiect de hotărâre, dar vine acum în prag de alegeri locale să răstoarne lumea cu ideile sale revoluţionare de reformare a administraţiei locale. Norocul lui că Ordinul MS care permitea verificarea la domiciliu a salariatilor aflati in concediu medical de catre angajator, a fost abrogat. Altfel, nu putea să meargă pe la biserici însoţit de ,,beţivul satului” şi de ,,frăţior”. Poate declaraţi public de ce boală suferiţi, domnule Marius Dulce ? Sau poate, ne spune dr. Tomek. Nouă. sau Colegiului Medicilor. Faptul că încasaţi de trei luni, indemnizaţia de concediu medical, dacă nu este ilegal, este cel puţin imoral.

Mă îndoiesc că veţi avea bărbăţia să răspundeţi la această întrebare, din fericire există instituţii specializate ale statului care să verifice legalitatea certificatului medical de care vă folosiţi pentru a vă păstra locul călduţ plătit cu mulţi bani publici la CAS Călăraşi.

De fapt, vreau să vă felicit domnule Marius Dulce pentru modul în care aţi evoluat. Dacă în urmă cu patru ani nu eraţi în stare să vă convingeţi proprii colegi să vă voteze pentru ocuparea fotoliului de viceprimar(motiv pentru care trebuia să fiţi exclus din rândurile social-democraţilor)vineri, în şedinţa de consiliu local, aţi votat la unison împreună cu consilierii Dragu şi Filimon, împotriva unui proiect de dezvoltare al municipiului care nu implica cheltuirea nici unui leu din bugetul local.

Pe scurt, domniile voastre,consilierii locali PSD împreună cu Dragu şi dr. Filimon, deşi afirmaţi că schimbaţi două tricouri pe zi din cauza efortului depus pentru dezvoltarea municipiului, v-aţi opus proiectului de hotărăre care prevedea cedarea unei bucăţi din Varianta Nord care nu era prinsă în proiectul european de modernizare a străzii Bucureşti, către Ministerul Transporturilor pentru a fi modernizat cu ajutorul fondurilor naţionale. Dacă tot pozaţi în cavalerul dreptăţii, Realitatea din Călăraşi, vă pune la dispoziţie, gratis, posibilitatea să răspundeţi călărăşenilor neinteresaţi de politica de culise, motivele pentru care aţi votat împotriva acestui proiect de hotărîre prin aprobarea căruia, municipiul Călăraşi urma să beneficieze, gratis,de modernizarea infrastructurii rutiere.

2771 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *