Lista țărilor din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare a fost aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
În data de 13 iunie, a avut loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, desfășurată on-line, pentru aprobarea listei cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare.
Astfel, statele pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimptomatice care vin în România, sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.
Lasă un răspuns