Moșierul din Roseți

     Râjnoveanu conduce comuna Roseți de 30 de ani, timp în care s-a obișnuit cu un trai liniștit, asigurat atât de avantajele funcției, cât și de cele ale unui salariu cumulat cu pensia.

  Anii petrecuți în această funcție l-au făcut să se simtă ca pe propria-i moșie, tăind și spânzurând după propriile-i pofte, răcnind și încruntând din sprânceană. Așa se face că timpul a trecut și proiectele au început să curgă-dar numai cele de la care se poate stoarce ceva, făcute fără interes pentru comunitate.

  Huzurul nu este la îndemâna oricui, de aceea în comuna Roseți există tineri fără serviciu, care-și caută viitorul departe de casă, bătrâni care așteaptă puținul dintr-o pensie, copii triști care privesc poarta sperând că va intra tata sau mama de mult plecați să muncească prin lumea mare. Așadar, apare o întrebare : de ce atâta amar de vreme, domnule primar Râjnoveanu, v-ați bătut joc de rosețeni? Care sunt adevăratele realizări obținute în atâtea și atâtea mandate?

 Oamenii nu pot trăi doar cu străzi asfaltate, primarul da, lăfăindu-se în preaplinul asigurat de salariu și pensie deopotrivă!!!

Surse de presă ne-au informat că ,,săracii” oameni din primărie sunt folosiţi la treburile personale ale ,,moşierului” din Roseţi şi în alte localităţi unde are interes. Unii dintre ei au fost daţi afară sau au fost ,,ajutaţi” să plece doar că au îndrăznit să ridice clonţul. Aceleaşi surse de presă ne informează că ,,moşierul” are permanent în curte,  doi argaţi fără contract de muncă. De unde îţi încasezi pensia domnule Râjnoveanu dacă nu plăteşti taxe şi impozite?

Ca un sclav sa fie multumit, trebuie să nu gândească. Trebuie să-i întuneci viziunea morală şi mentală si ori de cîte ori este posibil, să-i anihilezi puterea de a gândi. Râjnoveanu este „ochiul” care trebuie să vadă tot, să ştie în fiecare clipă cum gândesc şi acţionează cetaţenii, numai aşa poate aplica rapid şi eficient drumul oii rătăcite care fuge din turmă.

Gândiți și analizați voi, oameni care trăiți în comuna Roseți!!raj

2 comentarii

  1. Mult adevar in articolul publicat.
    Primarul Rajnoveanu nu stie altfel sa se poarte decat racnind la toata lumea pentru a obtine tot ce doreste.
    În plus, primarul multimandat Rajnoveanu a incheiat contracte organizand (pardon, aranjand) licitatii cand si cum a vrut. Cunosc un caz cand la o licitatie pentru drumurile din comuna nu iesea firma pe care o dorea dumnealui. Pentru asta nu s-a sfiit sa angajeze plateasca din banii primariei experti in achizitii si o firma de avocati din Bucuresti ca sa gaseasca orice argument pentru a elimina firma castigatoare. In final, cu expertii si avocatii, a reusit. A iesit firma pe care o dorea dumnealui. Oare ce comision o fi incasat ???!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*