În baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflați în relație contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, asiguratul poate beneficia de investigații paraclinice la orice furnizor din țară

CNAS

Guvernul a aprobat o Hotarâre conform căreia, începând cu data de 1 decembrie 2020, asigurații pot beneficia de analize de laborator și investigații medicale paraclinice pe întreg teritoriul României, fără a mai condiționa acordarea acestor servicii doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se află în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate  cu care se află în contract și medicul care a emis biletul de trimitere.

Astfel, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflați în relație contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, asiguratul poate beneficia de investigații paraclinice  la orice furnizor din țară.

Ca urmare, furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială își au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate și autorizate, dar și cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, vor rămâne în relație contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta. Va fi redusă astfel   birocrația din sistem, prin eliminarea evidențelor distincte și a raportărilor lunare ale serviciilor prestate către cele două case de asigurări cu care aveau încheiate contracte.

Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraților la investigațiile  paraclinice recomandate de medicii specialiști. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm același regim de utilizare și pentru prescripțiile medicale, astfel încât medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul țării. Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcționa fără sincope”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Vă reamintim că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020 se numără și biletele de trimitere pentru specialitățile paraclinice, iar pentru trimestrul IV al acestui an,  fondurile alocate pentru investigații paraclinice au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei.

De asemenea, pentru a facilita  accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienților diagnosticați  cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice și boli cerebrovasculare, conform HG nr. 820/2020 din 1 octombrie 2020,  a fost reglementată decontarea acestor investigații la nivelul valorii realizate.

Investigațiile paraclinice sunt recomandate de către medicul specialist pentru diagnosticarea și monitorizarea unor afecțiuni. Medicul poate decide, după caz, realizarea  investigațiilor în regim de urgență sau emiterea unui bilet de trimitere  în baza căruia pacientul se va adresa unui  furnizor de servicii medicale paraclinice.

Hotărârea de Guvern aprobată ieri modifică și completează anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019.

Biroul de presă

1098 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*