Preoţii nu au voie să ceară bani pentru înmormântări
Contribuţiile băneşti cerute de biserici tulbură liniştea enoriaşilor. Mulţi oameni cred că sumele sunt obligatorii, din moment ce sunt afişate în mai toate parohiile.
În realitate este vorba doar despre ajutoare financiare pe care oamenii le dau bisericii de bună voie, pentru care trebuie să primească chitanţa.
Preoţii nu au voie să pretindă aceste sume. Ba mai mult decât atât, dacă cer bani pentru înmormântări risca să-şi piardă parohia.
“Sunt sancţiuni care merg de la simpla mustrare, apoi verificări periodice, și se ajunge la mutarea disciplinară din parohie a preotului respectiv, sau, în cazurile extreme, care presupun multe greşeli şi în timp acumulate – caterisirea”, a explicat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Patriarhia Romană, pentru Bugetul.ro.
”Este o hotărâre de sinod. Când apar persoane care spun că nu au auzit de ea sau că au auzit, dar nu o pot respecta din varii motive, atunci avem o problemă”, a mai adăugat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Patriarhia Romană.
Veţi întâlni peste tot contribuţii pentru slujbele bisericeşti. Iar valorile diferă de la o parohie la alta. Indiferent de suma afişată, care poate ajunge în unele cazuri şi până la 1000 de lei, oamenii trebuie să ştie că dau aceşti bani de bună voie.
Toate cazurile în care sunt forţaţi să plătească pot fi reclamate Bisericii Ortodoxe Române.
Foarte tare! Doar ca enoriașii nu stiu asta!