UPDATE / Valentin Barbu: Problema fondului funciar este una foarte delicată. Avem mii de dosare în aşteptare
Noul prefect al judeţului Călăraşi, Valentin Barbu, a acordat în exclusivitate pentru publicaţia Realitatea din Călăraşi un interviu în care a răspuns întrebărilor legate de problemele cu care se confruntă locuitorii şi autorităţile locale din judeţul Călăraşi dar şi despre soluţiile de rezolvare ale acestora.
Reporter: Conform legii, pe lângă atributul de reprezentant al Guvernului în teritoriu, Prefectul conduce şi serviciile publice deconcentrate ale ministerelor. Cu tot respectul faţă de predecesorii dumneavoastră în funcţia de Prefect, nu am văzut o implicare serioasă în coordonarea acestor servicii.
Cum veţi acţiona pe linia coordonării serviciilor deconcentrate?
Valentin Barbu: Desigur, putem vorbi legal(cap II, cf. Art. 254 Atribuţii în exercitarea rolului constituşional de conducere a serviciilor publice deconcentrate) de coordonarea serviciilor deconcentrate. În acelaşi timp, îmi doresc să merg pe linia colaborării şi cooperării interinstituţionale, necesare pentru îmbunătăţirea calităţii actului administrativ. Avem în plan o analiză amplă şi obiectivă a activităţii serviciilor deconcentrate, iar pe baza datelor rezultate vom stabili o strategie pentru creşterea eficienţei, transparenţei şi performanţei în administraţie.
Reporter: Cum veţi garanta din funcţia de Prefect verificarea actelor administrative ale autorităţilor locale din judeţul Călăraşi?
Valentin Barbu: Un prim pas este efectuarea unui control de legalitate unde vom supune verificării un număr de acte administrative, de la dispoziţiile primarilor până la hotărârile consiliilor locale. Sunt necesare sesiuni de instruire cu primarii şi secretarii UAT-urilor.
Reporter:Două dintre cele mai sensibile probleme pe care le aveţi de gestionat sunt: situaţiile de urgenţă şi fondul funciar. Pe linia situaţiilor de urgenţă aţi evaluat riscurile şi vulnerabilităţile specifice judeţului nostru. Suntem pregătiţi să le facem faţă?
Ştiu că sunt multe probleme legate de fondul funciar , unele foarte vechi şi lăsate moştenire de la un Prefect la altul. Ce veţi face să deblocaţi situaţia privind eliberarea titlurilor de proprietate şi punerea în posesie a proprietarilor de terenuri?
Valentin Barbu: În cazul situaţiilor de urgenţă, încercăm să preîntâmpinăm eventuale carenţe logistice sau operaţionale, pentru că prevenţia este de preferat constatării. Există proceduri de urmat, avem o mapă documentară pentru uzul prefectului care conţine sinopticul activităţilor şi modelele de ordine care trebuie aplicate în situaţiile de criză. Suntem pregătiţi să coordonăm acţiunile de prevenţie, intervenţie şi protecţie.
Problema fondului funciar este una foarte delicată. Lipsa responsabilizării şi un dialog carent, lipsa de colaborare între instituţiile abilitate au dus la perpetuarea acestei probleme. Trag speranţa că vom dezlega acest nod gordian cât mai repede posibil. Avem mii de dosare în aşteptare, o cifră uriaşă care ne motivează să urgentăm soluţionarea acestora.
