Cei cu membre amputate NU vor primi certificat de handicap fără a mai merge la reevaluări

Anumite persoane cu handicap, mai exact, cele care au suferit amputarea unor membre, ar fi putut scăpa de prezentarea la reevaluările periodice, dar proiectul lege ce conținea măsura, apărut în 2019, a fost respins definitiv marți la Camera Deputaților. Astfel, proiectul își încheie aici parcursul legislativ.

În esență, propunerea legislativă prevedea că persoanele cu amputări ale membrelor să nu mai fie nevoite să mai meargă la reevaluările periodice, ci să primească un certificat de încadrare în grad de handicap permanent. Totuși, dacă starea de sănătate a acestor persoane se deteriora, ele ar fi putut solicita efectuarea unei reevaluări.

“Pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat amputarea membrelor, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice, cu excepția reevaluării în cazul în care se solicită acest lucru ca urmare a agravării condiției lor medico-psihosociale”, se specifica în documentul respins definitiv.

Proiectul de lege NU se poate aplica. Acesta a fost respins definitiv de forul decizional

SURSA: Avocatnet.roAMP

 

967 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*