București, 13 septembrie 2022. Clarfon și Asociația CSR Nest lansează cea de-a doua ediție a campaniei anuale de împădurire „Un Pacient Protezat. Un Copac Plantat. Campania, implementată cu sprijinul Direcției Silvice Călărași, își propune să contribuie la creșterea suprafețelor împădurite din Romania, prin plantarea de plopi euro-americani pe o suprafață de 2,9 hectare de teren din Oltenița, județul Călărași.
Dezvoltată sub sloganul „Good People Do Good Things”, campania „Un Pacient Protezat. Un Copac Plantat” a demarat în luna iunie a acestui an și presupune plantarea, la finalul lunii noiembrie, a 1.450 de plopi euro-americani în zonele Șoldanu și Budești din Oltenița. Mecanismul campaniei se bazează și pe dezvoltarea spiritului civic și a implicării comunitare și presupune ca pentru fiecare aparat auditiv vândut în cele 58 cabinete din 37 județe la nivel național, Clarfon să planteze un copac. În plus, demersul face parte din angajamentul asumat de Clarfon de a contribui la protejarea mediului înconjurător prin plantări de copaci în schimbul hârtiei consumate intern.
Statisticile la nivel național arată că în România calitatea aerului este influențată de un grad ridicat de poluare, ceea ce afectează în mod semnificativ calitatea vieții populației. În plus, în ultimele decenii, România s-a confruntat cu un nivel ridicat al defrișărilor, ceea ce a dus la crearea unor importante dezechilibre ale ecosistemelor naturale.
Activând în domeniul comercializării de aparate auditive, Clarfon are în centrul atenției creșterea calității vieții oamenilor, prin controlul și menținerea sănătății auzului, ca intervenție principală. Cum calitatea vieții înseamnă și un aer mai curat, Clarfon și-a aliniat strategia de implicare comunitară prin contribuirea la protejarea mediului înconjurător și asigurarea unui aer mai curat, prin plantarea de copaci în zone din sudul României.
În acest fel, Clarfon adresează Obiectivul 15 de Dezvoltare Durabilă al Națiunilor Unite: „Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării în mod sustenabil a ecosistemelor naturale, gestionarea sustenabilă a pădurilor, combaterea fenomenului de deșertificare și diminuarea procesului de degradare a solului și a biodiversității”.
Astfel, Clarfon devine prima companie din sectorul său de activitate care își aliniază strategia de intervenție comunitară la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite. În plus, prin această abordare, Clarfon se poziționează ca o companie sustenabilă pentru care protejarea mediul devine o prioritate în asigurarea calității vieții oamenilor.
„Rezultatele înregistrate anul trecut dupa prima ediție a campaniei <Un Pacient Protezat. Un Copac Plantat> ne-au încurajat să continuăm acest demers și în acest an și să transformăm o inițiativă punctuală într-o tradiție pentru Clarfon. Pentru că știm că schimbarea vine de la fiecare dintre noi, începând din acest an, campania este dublată și de o comunicare internă a impactului și rezultatelor acesteia. Scopul este de a diminua cât de mult posibil impactul nostru asupra mediului înconjurător. Un prim pas în această direcție este reducerea la minimum a cantităților de hârtie pe care o folosim intern pe parcursul unui an și plantarea de copaci în schimbul acestui consum”, spune Ionuț Ștefănescu, Director General Clarfon.
„Sustenabilitatea nu mai este demult o direcție dezirabilă ci o necesitate pentru orice companie care își dorește să se dezvolte sănătos și care așteaptă de la piață o validare a modelului de business din perspectiva dezvoltării sustenabile. Asumarea Obiectivului 15 de Dezvoltare Durabilă de către Clarfon este expresia angajamentului pe termen lung pe care compania și-l ia pentru protejarea mediului înconjurător dar și dovada unei viziuni de business bazată pe dezvoltare strategică sustenabilă”, spune Anda Sebesi, Director de Comunicare, Asociația CSR Nest.
Campania „Un Pacient Protezat. Un Copac Plantat” face parte din strategia pe termen lung a Clarfon care se concentrează pe două direcții majore: prevenirea problemelor legate de auz și scăderea impactului pe care compania îl are asupra mediului înconjurător inclusiv prin adoptarea de tehnologii medicale pentru aparatele auditive cât mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Începând cu anul 2012 Clarfon derulează anual campanii sociale de conștientizare a importanței auzului, în care persoanele interesate își pot evalua auzul în mod gratuit. În plus, compania și-a concentrat eforturile pe oferirea de aparate auditive reîncărcabile, eliminând în acest fel folosirea bateriilor, unul dintre tipurile de deșeuri cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător. Nu în ultimul rând, toate aparatele auditive din portofoliul Clarfon înglobează tehnologii performante, prietenoase cu mediul înconjurător, producătorul Sonova fiind lider în domeniul soluțiilor de auz.
Contact: Anda Sebesi, Vicepreședinte Asociația CSR Nest, anda.sebesi@csrnest.ro, mobil: 0721.213.789.
###
Despre Clarfon:
Clarfon este prezentă pe piața din România din anul 2003 și are un portofoliu format din toate dispozitivele medicale din sfera ORL: aparate auditive, implant cohlear, butoane fonatorii, canule, laringofoane, sisteme assistive de auz. Compania are o rețea formată din peste 50 de cabinete și peste 100 de specialiști la nivel național. Toate cabinetele Clarfon respectă standardele europene de siguranță sanitară.
Despre Asociația CSR Nest:
Asociația CSR Nest a fost înființată în 2010, cu misiunea de a promova responsabilitatea socială în rândul societăţii civile şi al companiilor și comportamentul responsabil față de mediu. Totodată Asociația este implicată într-o serie de demersuri privind dezvoltarea comunitară și organizațională, cu scopul de a crea comunități sustenabile și a contribui la progresul societății civile la nivel național. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați www.csrnest.ro.
Lasă un răspuns