Locuri de muncă disponibile la stat și după suspendarea angajărilor
O excepție în ceea ce privește suspendarea angajărilor se face totuși în cazul posturilor unice de la stat, adică „cele ale căror atribuții, prin conținutul și natura lor, ori responsabilității stabilite nu se regăsesc într-o altă componentă organizatorică sau se află în compartimentele în care există numai posturi vacante, unde se vor putea organiza, punctual, concursuri sau examene de angajare“.
Iar în cazuri temeinic justificate (dacă chiar e musai cum ar veni), ordonanţa de urgenţă dă posibilitatea ca, prin memorandumuri aprobate de Guvern, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.
Ministrul Educației a fost primul care a pus această problemă, spunând că e necesar să fie angajați în continuare profesori (permanent sau pe perioadă determinată) pe locurile libere din școli, altfel (citez) „cine ar intra la clasă începând cu 5 septembrie?”. Și-așa bate vântul prin cancelarii, motiv pentru care Ministerul Educației a mai propus atât un salariu care să atragă profesorii debutanți, cât și un proiect de lege prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic în prealabil.
Unde găsești joburi la stat?
1. Dacă vrei un loc de muncă la stat, poți apela la site-ul posturi.gov.ro. Aici sunt centralizare de obicei joburile disponibile în administrația publică și în instituțiile publice.
Pe platforma guvernamentală dedicată posturilor vacante la stat se găsesc în continuare locuri de muncă scoase la concurs. Mult mai puține decât acum o lună-două, dar bune și-astea. Joburile sunt pentru diferite tipuri și niveluri de pregătire (se caută muncitori, îngrijitori, paznici, șoferi, bucătari, dar și medici, lectori, ingineri, administratori financiari etc.)