Partidului Mişcarea Populară a votat pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei
PMP: ,, Înţelegem disperarea liberalilor care se apropie în sondaje de pragul de o cifră”
În urma apariţiei unor intoxicări în presă conform cărora Partidul Mişcarea Populară ar discuta o alianţă sau o fuziune cu PNL, facem următoarele precizări:
Liberalii sunt, în acest moment, doar chelnerii de la masa PSD. Nu se pune problema vreunei alianţe cu aceste două partide depășite de vremuri, al căror singur scop este perpetuarea la Putere de dragul propriilor privilegii şi în favoarea propriei clientele politice. În acest moment, majoritatea parlamentară actuală (PSD – PNL) este adevăratul duşman al României europene şi democratice.
Domnul Cristian Diaconescu nu mai este membru al Partidului Mişcarea Populară. Dacă PNL, dându-şi seama că se afundă politic, îşi imaginează că domnul Diaconescu poate să-i ajute, n-au decât să-l transfere pe persoană fizică. S-a plimbat prin atât de multe partide, ce ar mai conta încă unul. Reamintim că nu demult, Cristian Diaconescu voia să facă fuziune cu AUR. Deci, din această perspectivă, pasiunea domniei sale de a vinde ceva care nu-i aparţine este cunoscută la București. Dacă doresc, cei din PNL nu au decât să-l pună pe post de emblemă.
Partidul Mişcarea Populară vrea să fie parte a unei soluţii alternative la binomul toxic PSD – PNL. Din această perspectivă, există toată deschiderea către dialog cu formaţiunile politice democratice din zona Opoziţiei: Uniunea Salvaţia România şi Forţa Dreptei. Împreună, putem oferi nu doar o opţiune celor care s-au săturat de Iohannis, Ciolacu şi Ciucă şi nu vor să audă de AUR-ul cu reflexii ruseşti, ci putem chiar să propunem o echipă care să câştige alegerile din 2024 şi să ofere viitorul Preşedinte al României. Ne dorim o construcţie politică de natură să genereze speranţă, să fie curată şi să aibă principii oneste şi clar exprimate. PMP este un nume prea important ca să fie vândut ca la piaţă aşa cum pare să-şi dorească domnul Cristian Diaconescu.
Înţelegem disperarea liberalilor care se apropie în sondaje de pragul de o cifră, după ce au guvernat România trei ani şi jumătate neîntrerupt, dar a venit momentul să plătească pentru trădarea lor. Au promis românilor o guvernare responsabilă fără PSD şi au sfârşit scufundându-se în abisul propriei lor erori. Să nu-şi imagineze cumva că, în momentul în care Ciolacu&Co îi vor evacua total din zona Puterii, vor mai avea vreo legitimitate să susţină că ei sunt adversari ideologici ai PSD.
Asemenea fumigene nu vor reuşi să acopere în vreun fel dezastrul economic şi social generat de pachetul fiscal – bugetar pe care Guvernul vrea să-şi angajeze răspunderea într-un mod total nedemocratic având în vedere larga majoritatea parlamentară pe care PSD şi PNL o constituie.
La propunerea Consiliului Executiv Naţional, Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a votat pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei. Decizia a fost votată cu unanimitate de către structura naţională de conducere a PMP, iar preşedintele Eugen Tomac a fost mandatat să reprezinte PMP în relaţia cu cele două partide.
“În ciuda încercărilor de a destructura acest partid, PMP nu a dispărut şi nu va dispărea. Am trecut printr-o perioadă plină de atacuri fără precedent, din foarte multe direcţii, dintr-un raţionament simplu – PMP există, într-o scenă politică în continuă schimbare. Nici PSD şi nici PNL nu mai sunt ce au fost, dar noi am rămas o constantă. O alianţă de dreapta este singura soluţie pentru România. Este un proiect curat, un proiect corect, un proiect care oferă românilor o variantă echilibrată la ceea ce ne oferă alianţa neputinţei, formată din cele două partide de la guvernare”, a declarat preşedintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac.
,, În momentul în care ești o echipă ai numai de câștigat.
Dacă ești doar un grup poți fi oricând destructurat” – Andrei Iova
,,Echipele se țin cu valori și principii. Grupurile se țin cu interese’‘- deputat călărăşean
Lasă un răspuns