S-a finalizat proiectul privind reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea căminului cultural din comuna Tămădău
În ultimii ani, în comuna Tămădău, sume uriașe au fost atrase în sistemele de utilități:
- înființare rețea de canalizare și stație de epurare – 8.035.772 lei;
- extindere rețea de alimentare cu apă în satele Tămădău Mare, Tămădău Mic, Plumbuita, Călăreți și Dârvari – 6.099.002 lei. Suma totală atrasă , în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală, înseamnă 15.216.982 lei, iar 1.082.208 lei înseamnă investiții în modernizarea și reabilitarea Grădiniței cu Program Normal nr. 4 și Școala Primară nr. 3 Șeinoiu. Primarul Constantin Chirică spune că, în ultimii 4 ani, a reușit să găsească soluții pentru ca nici o investiție, cu bani atrași de la nivel central sau european, să nu fie sistată, în condiții deosebite, însemnând perioada de izolare pandemică sau, ulterior, valul de scumpiri pentru materialele de construcții. S-a finalizat proiectul privind reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea căminului cultural, valoarea totală a investiției reprezentând 1.799.871 lei, din care 1.465.564 lei fonduri de la bugetul de stat.
- De curând,a fost inaugurat cabinetul stomatologic din localitatea Tămădău.Pe langa contribuțiile proprii ale solicitantului,GAL-ul Valea Mostistei a contribuit ,asigurând diferența(de loc mica)financiara, necesară pentru finalizarea acestui acestui extrem de necesar și oportun proiect.Ne mândrim cu această investiție,deoarece este un exemplu de buna practică care dovedește faptul că,atunci când Administrația Publica Locală este atenta la solicitările investitorilor privați ,comunitățile locale ,beneficiare directe ale serviciilor au numai de câștigat.Felicitari și reamintim că ,Grupul de Acțiune Locală Valea Mostistei,este pregătit să finanțeze și alte asemenea inițiative!
36 vizualizari in total 2 vizualizari azi