Ludovic Orban : ,,,,S-a așezat praful pe proiectul de lege de interzicere a cumulului pensiei cu salariul la stat”
,,S- a așezat praful pe proiectul de lege de interzicere a cumulului pensiei cu salariul la stat, uitat prin nu știu ce sertar, din nu știu ce birou, din nu știu ce comisie a Camerei Deputaților.
Deputații PNL se fac că plouă când le readuci aminte că au promis, nu de mult, adoptarea acestui act normativ, inițiat chiar de guvern și adoptat de Senat.
Saga interzicerii cumulului a început în 2008, prin adoptarea OUG 230 de către guvernul Boc. Această primă încercare s- a izbit, precum Titanicul de aisberg, de CCR, ca urmare a invocării excepției de neconstituționalitate de către Avocatul Poporului.
O nouă încercare de a elibera sistemul public de pensionarii cumularzi ( mai ales cei “tineri și speciali” ) a fost din nou oprită din traiectoria adoptării de CCR, ca urmare a sesizării depuse de parlamentarii PSD în procedura de angajare a răaspunderii guvernului pe care l- am condus, demarată în decembrie 2019.
După alegerile din decembrie 2020 și formarea guvernului de PNL- USR-UDMR, noul guvern a inițiat un proiect de lege care prevede, printre altele, imposibilitatea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public. Deși a fost votat de Senat și urma să fie adoptat șe de cameră, odată cu formarea monstruoasei coaliții, peste subiect s- a așternut o tăcere asurzitoare.
Odată ce s- a înhăitat cu PSD, conducerea PNL a fost lovită de amnezie cu privire la cele mai multe promisiuni făcute către cetățeni
PNL s- a colorat în mod cameleonic în roșu și s- a aliniat pozițiilor retrograde ale PSD pe aproape toate temele importante. Nu mai susține alegerea primarilor în două tururi, desființarea secției speciale, reducerea taxării muncii, desființarea pensiilor speciale, sistarea ajutoarelor sociale pentru cei care refuză un loc de muncă, eliminarea regimurilor fiscale discriminatorii, listarea la bursă a companiilor statului, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat etc.
Doar nu o să fluiere a pagubă în curtea întâistătătorului PNL și al guvernului, cel mai cumulard dintre cumularzi.”

85 vizualizari in total 2 vizualizari azi