Tu ştii pe ce cheltuie banii primarul tău? Aniel si-a tras tabela de 800 de milioane
Comuna Borcea din judetul Calarasi este pastorita de Theodor Aniel Nedelcu Paturca, actualul sot al senatoarei PSD Calarasi-Roxana Natalia Paturca. Om gospodar si iubit in trecut de locuitorii comunei, acesta a inceput incet-incet sa aiba alte prioritati decat bunastarea comunei. Gurile rele vorbesc despre disparitia a 513 din cele 1200 de hectare de teren din islazul comunal, motiv pentru care in momentul in care scriem aceste randuri, crescatorii de animale au luat cu asalt primaria si Curtea de Conturi Calarasi efectueaza un control la institutia mentionata mai sus. Se mai vorbeste in sat si de lucrari achitate si neefectuate executate de diverse firme, despre lacomia care l-a cuprins de cand s-a recasatorit. Nu ne intereseaza viata privata a edilului dar am fost curiosi sa aflam ce mai cumpara pe bani,multi bani publici, primaria Borcea.
CONSTRUCT HWM VENUS S.R.L. cu obiect de activitate: Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale (CAEN: 4120) a fost infiintata in 19 decembrie 2017 si are sediul social intr-o camera dintr-o casa din comuna Gradistea , judetul Calarasi, cu un numar de patru angajati. Din bilanturile depuse la Ministerul de Finante reiese ca, in anul 2018 a inregistrat pierderi in valoare de 119.536 lei. Se pare ca anul 2019 va fi cu noroc pentru administratorul firmei din Fetesti, care a reusit in data de 16.07.2019 sa vanda prin incredintare directa, o tabela electronica pentru obiectivul de investitii ,,Amenajare si dotare Baza sportiva ”, autoritatii contractante comuna Borcea, in valoare de …78.541,00 lei fara T.V.A. cu dimensiunea 2000×1300 mm.
Data de raspuns a ofertantului
16.07.2019 09:32
Data de raspuns a autoritatii contractante
16.07.2019 10:12
La o simpla cautare pe google, aflam ca firma SmarSoft Electronic specializata in vanzarea de astfel de echipamente, comercializeaza panou electronic de scor cu dimensiunea 4000×1400 mm la pretul de 5883 euro(29.415 lei) TVA inclus, asigurand si 12 ani garantie si panou electronic de scor cu dimensiunea 2500×1300 mm la pretul de 4142 euro(20.700 lei)
Institutiile abilitate vor trage concluzii cu privire la legalitatea si corectitudinea acestei achizitii publice directe iar noi vom continua sa publicam ,,minunile” descoperite la achizitiile directe initiate din catalogul electronic de primariile si institutiile publice din judetul Calarasi.
