La Călărași, legea este doar pentru unii?
Dacă m-aș hotărî vreodată să candidez pentru o funcție publică, principalul motiv ar fi acesta: să nu mai accept ca respectarea regulilor să fie obligația unora, iar ocolirea lor să fie privilegiul altora.
Imaginile din acest videoclip mă duc cu gândul la o problemă care merită discutată apăsat și la Călărași: cine stabilește limita dintre dreptul unui cetățean și abuzul pe care ceilalți sunt obligați să-l suporte?
Pentru omul obișnuit există cereri, aprobări, taxe, termene și controale. Foarte bine. Dar aceeași exigență trebuie să existe și când discutăm despre spații închiriate la tarife modice, apoi subînchiriate, despre ocuparea domeniului public după bunul plac sau despre terase care se extind spre carosabil, mereu prezentate drept amenajări „la limita legii”.
Când limita legii se mută după interesul celui care o invocă, cetățeanul are tot dreptul să întrebe pentru cine mai este făcută legea.
Spațiile unei comunități trebuie administrate în interesul ei. Dacă sunt închiriate ieftin, administrația trebuie să explice criteriile și beneficiul public. Dacă ajung să fie subînchiriate, trebuie verificat ce permit contractele, cine încasează diferența și dacă obligațiile asumate sunt respectate. Sunt întrebări precise, la care se răspunde cu documente.
La fel de concret trebuie discutată ocuparea domeniului public. Fiecare metru acordat unei activități comerciale înseamnă un metru pe care comunitatea îl folosește în alte condiții. Cine aprobă, pentru ce suprafață, la ce tarif și pentru cât timp? Cine măsoară dacă amenajarea din teren mai corespunde cu cea autorizată?
O terasă care se extinde pe carosabil implică circulația, vizibilitatea și siguranța oamenilor. Formula „la limita legii” nu ține loc de explicație publică. Administrația trebuie să arate temeiul aprobării și condițiile impuse, iar apoi să verifice dacă ele sunt respectate.
Nu afirm că orice subînchiriere sau orice extindere este ilegală. Cer însă ca legalitatea lor să poată fi verificată. Contractele, aprobările, suprafețele și controalele trebuie să lămurească situația. Tăcerea instituțională lasă loc tocmai suspiciunii că legea este doar pentru unii.
Un oraș pierde încrederea oamenilor atunci când aceștia ajung să creadă că, înainte să citească regulamentul, trebuie să afle pe cine cunosc.
Dacă aș candida, aș pune în centrul mandatului publicarea contractelor și a autorizațiilor, verificarea ocupării domeniului public și aplicarea acelorași criterii tuturor. Cu termene, responsabilități și rezultate care pot fi urmărite de cetățeni.
Călărașiul are nevoie de o administrație capabilă să spună „nu” unui abuz și să-și susțină decizia inclusiv în fața celor influenți.
Acesta ar fi motivul meu principal de a candida: să nu mai trăim într-un oraș în care unii cer voie, iar alții doar ocupă.
