I.S.J. Călărași a organizat o expoziție-concurs de postere pe tema ,,Ziua educației financiare,,

Inspectoratul Școlar Județean Călărași a organizat în data de 6 aprilie 2023 o expoziție – concurs de postere pe tema „Ziua educației financiare” la care s-au înscris 49 de elevi din 24 de unități de învățământ din județ.

Liceul Agricol ”Sandu Aldea” din Călărași a găzduit acest eveniment care se încadrează în manifestările publice dedicate zilei de 11 aprilie, Ziua educației financiare în România.

Incluziunea financiară are un rol foarte important în creșterea calității vieții cetățenilor, iar pentru aceasta este nevoie atât de programe de educație financiară, cât și de programe de facilitare a accesului la produse și servicii financiare. Copiii vor putea gestiona mai bine evenimente neprevăzute și vor planifica investițiile viitoare în urma unei cunoașteri mai bune a produselor și serviciilor de acest tip.

Organizarea acestei expoziții – concurs a urmărit creșterea nivelului de conștientizare în ceea ce privește educația financiară prin intermediul realizării unor postere pe tema „Ziua educației finaciare”.

Condițiile de participare au fost următoarele:

  • Poster realizat în tehnici la alegere (desen, pictură, colaj,  grafică, mixte), dimensiune A3(cuvinte-cheie, sloganuri, mesaje pertinente care susțin tema Zilei educației financiare.)
  • Fiecare unitate de învățământ a participat cu 1 poster/ nivel;
  • Un poster s-a realizat de doi elevi (nivel primar, gimnazial, liceal), coordonat de un cadru didactic;
  • Participanții s-au înscris prin completarea unui formular online.

Se vor acorda premiul I, II, III și mențiune pe fiecare nivel de învățământ și diplome de participare. Diplomele și premiile vor fi acordate din fondurile alocate de către Ministerul Educației.

Premierea va avea loc în data de 27 aprilie 2023.

Biroul de presă ISJ Călărași,

Inspector școlar, prof. Adriana Butoi

66 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*