Călărași – Călărași: punți de colaborare peste Prut, consolidate de Hramul orașului
Sărbătoarea Hramului orașului Călărași a adus în acest an nu doar momente de bucurie pentru locuitori, ci și oportunități importante de consolidare a relațiilor de colaborare cu partenerii de peste hotare.
La invitația Primăriei orașului Călărași, printre delegațiile oficiale care au participat la evenimentele dedicate sărbătorii s-a aflat și cea a Primăriei Municipiului Călărași din România, condusă de administratorul public Ionuț-Alexandru Savu-Radu.
Oaspeții de peste Prut au fost primiți în cadrul unei întâlniri oficiale cu reprezentanții administrației publice locale, dar și la Consiliul Raional Călărași, unde au avut loc discuții privind dezvoltarea relațiilor de cooperare dintre cele două comunități înfrățite.
Potrivit autorităților, dialogul s-a axat pe identificarea și promovarea unor proiecte comune care urmează să fie implementate în perioada următoare. Un accent deosebit a fost pus pe consolidarea parteneriatelor culturale, schimburile de experiență și organizarea unor activități menite să apropie și mai mult cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.
Vizita delegației din România reconfirmă relațiile de prietenie dintre cele două administrații și dorința comună de a dezvolta proiecte care să aducă beneficii comunităților locale. Totodată, întâlnirea a evidențiat importanța cooperării transfrontaliere și a dialogului permanent dintre autoritățile locale din Republica Moldova și România.
Participarea oaspeților români la Hramul orașului a oferit un plus de valoare evenimentului și a deschis noi perspective pentru colaborări viitoare în domeniul cultural, educațional și social.


